Preşedintele Bashar al-Assad acceptă mai multe partide în Siria
- Simona Mătieș
- 4 august 2011, 21:05
Liderul de la Damasc, Bashar al-Assad, a promulgat, azi, un decret prezidenţial referitor la legea partidelor, a anunţat agenţia oficială siriană Sana, citată de Agerpres. Aceasta este una dintre revendicările protestatarilor aflaţi pe străzi de la începutul lunii martie, precizează Sana.
Decretul stabileşte condiţiile creării şi funcţionării unor formaţiuni politice, care ar putea coexista alături de partidul Baas, la putere din 1963, partid ce are statutul de "lider al statului şi al societăţii". Reguli stricte Guvernul sirian a adoptat, în 24 iulie, un proiect de lege prin care se autorizează pluripartitismul, iar noul decret permite punerea în aplicare a măsurii cu efect imediat, fără a mai fi nevoie de ratificare în Parlament. Noile partide trebuie să respecte Declaraţia universală a drepturilor omului, să nu aibă baze religioase sau tribale şi să nu provină din organizaţii sau partide non-siriene. De asemenea, ele nu trebuie să includă niciun fel de grupare militară sau paramilitară, iar obiectivele şi sursele de finanţare trebuie precizate în mod clar. ONU condamnă violenţele Consiliul de Securitate al ONU a condamnat, aseară, represiunea violentă a autorităţilor siriene contra manifestaţiilor opoziţiei şi a cerut ca cei responsabili să dea socoteală.
După mai multe săptămâni de tăcere asupra escaladării violenţei în Siria, cei 15 membri ai Consiliului de Securitate au adoptat o declaraţie prin care "condamnă violările generalizate ale drepturilor omului şi utilizarea forţei împotriva civililor în protestele antiguvernamentale", comise de regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Declaraţia trebuie aprobată de toţi cei 15 membri ai Consiliului. Libanul, statul vecin şi aliat al Siriei, nu a blocat adoptarea declaraţiei, dar a invocat o procedură, utilizată ultima oară în urmă cu 35 de ani, şi s-a disociat de text. Textul nu conţine nicio referinţă la o anchetă a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului asupra represiunii guvernul sirian, aşa cum au cerut Marea Britanie, Franţa, Germania şi Portugalia. El cere, în schimb, ca cei responsabili de acţiunile ce au dus la moartea a 1.600 de persoane "să dea socoteală".