Băsescu şi Dragnea au făcut o poză la recepția de la Cotroceni. Șeful statului, despre vicepremier: Nu e băsist, mai rău, e macovist!

Băsescu şi Dragnea au făcut o poză la recepția de la Cotroceni. Șeful statului, despre vicepremier: Nu e băsist, mai rău, e macovist!

Preşedintele Traian Băsescu şi vicepremierul Liviu Dragnea au avut, la Palatul Cotroceni o scurtă discuţie, în timpul recepţiei organizate cu ocazia Zilei Naţionale. La final, Dragnea a s-a fotografiat cu șeful statului.

Președintele și-a susținut discursul, vizibil emoționat, apoi cu un pahar de şampanie în mână, s-a plimbat prin Sala Unirii, pentru a saluta invitații și a se fotografia cu ei. Vicepremierul Liviu Dragnea l-a aşteptat alături de Vasile Dâncu pe preşedintele Traian Băsescu.

Ironic, fostul șef al sindicatului șoferilor, Iacob Palade l-a întrebat pe șeful statului ce caută Dragnea acolo, „e băsist?”. „Mai rău, e macovist”, a răspuns, râzând, Băsescu.

După ce s-au salutat, Dragnea a dorit să facă o fotografie cu preşedintele Băsescu care se îndrepta către ieşirea prin biblioteca Palatului Prezidenţial. Ulterior, cei doi au ieşit împreună din Sala Unirii.