Băsescu, DECLARAȚIE crucială înainte de REFERENDUMUL pentru SCHIMBAREA CONSTITUȚIEI. Cum se RAPORTEAZĂ PMP la „ideea FAMILIILOR HOMOSEXUALE”

Băsescu, DECLARAȚIE crucială înainte de REFERENDUMUL pentru SCHIMBAREA CONSTITUȚIEI. Cum se RAPORTEAZĂ PMP la „ideea FAMILIILOR HOMOSEXUALE”

Fostul președinte Traian Băsescu emite o nouă opinie cu privire la dezbaterea privind statutul cuplurilor formate din persoane de același sex. Din perspectiva actualului senator PMP, existența familiilor homosexuale este o realitate care trebuie reglementată juridic.

În timpul unei întâlniri cu studenții Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, care a avut loc săptămâna trecută, Băsescu a abordat problema familiilor formate din persoanele de același sex, spunând că acesta reprezintă o realitate în România.

 

„Partidul (PMP -n.r.) este unul creștin, care promovează familia, dar nu respinge ideea familiilor homosexuale. Pentru că a refuza așa ceva, înseamnă a refuza să vezi realitatea, pentru că ei trăiesc împreună și trebuie să aibe un statut când se despart. Nu suntem de acord ca familiile homosexuale să înfieze copii”, a afirmat Traian Băsescu.

În prezent, în Parlament, există trei proiecte care privesc legalizarea parteneriatelor civile pentru cuplurile homosexuale, conform activenews.ro. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, afirma și el că există o nevoie pentru o astfel de reglementare legală, având în vedere că referendumul privind redefinirea căsătoriei în Constituție ar putea avea loc în luna mai.

În 2013, Băsescu afirma că nu ar trebui ca statul român să se îndrepte spre interzicea căsătoriilor între persoanele de același sex.

„Sunt de acord cu libertatea fiecărui om sa facă ce vrea cu viața lui, inclusiv această libertate, pentru că ce facem fiecare între pereții casei noastre este problema noastră. A intra în această zonă, a o reglementa cu interdicții prin Constituție este o mare greșeală”, spunea Băsescu, în acel moment.