Băsescu: Ponta vrea să își bată joc de mine și de președintele Iohannis
- Mircea Marian
- 12 martie 2015, 17:24
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat joi, referindu-se la cazul atribuirii unei locuinţe de protocol, că premierul Victor Ponta vrea "să îşi bată joc" atât de el, cât şi de preşedintele în funcţie Klaus Iohannis, scrie Agerpres.
"Eu am rugat Guvernul să găsească o soluţie pentru că mi-e jenă de Iohannis. El are dreptul să intre în acea Vilă (Vila Lac 3-n.r). Am fost de acord inclusiv cu o soluţie provizorie. Ieri n-a fost de acord Guvernul. Părerea mea este că Ponta nu vrea să-şi bată joc numai de mine, ci şi de preşedintele în funcţie. Mă rog, e aprecierea lui", a spus fostul şef al statului la sediul PMP.
Executivul a respins în şedinţa de miercuri propunerea Secretariatului General al Guvernului (SGG), inclusă într-o ordonanţă de urgenţă mai amplă, privind modificarea prevederilor Legii 406/2001 referitoare la situaţia locativă a foştilor şefi ai statului român.
'Nu a fost aprobată nicio modificare a prevederilor conexe Legii 406/2001 care reglementează situaţia locativă a foştilor şefi de stat. Urmează ca această temă să fie dezbătută în regim de urgenţă în Parlament. (...) Guvernul nu a considerat necesar să facă un act cu dedicaţie în acest caz. Urmează ca Parlamentul, cel care a emis Legea 406, să o şi amendeze', a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă.
Potrivit unor surse, Guvernul a discutat în şedinţa de miercuri pe tema modificării Legii privind acordarea unor drepturi foştilor preşedinţi, pentru a da posibilitatea de a-i oferi provizoriu fostului preşedinte Traian Băsescu o altă locuinţă până când cea atribuită deja, din strada Gogol nr. 2, Bucureşti, va fi renovată.
Sursele citate spun că în textul propus de SGG se făcea referire la acordarea unei locuinţe fostului preşedinte Traian Băsescu pe o perioadă de maximum trei luni, până la finalizarea renovării imobilului din strada Gogol, atribuit fostului şef al statului la începutul lunii februarie a acestui an, printr-o hotărâre a Executivului.