Băsescu: "Învăţământul şi cercetarea nu îndeplinesc exigenţele europene"
- Adam Popescu
- 9 iulie 2008, 16:48
Şefului statului a declarat, astăzi, că învăţământul românesc şi cercetarea sunt departe de a îndeplini exigenţele minimale ale unui sistem educaţional competitiv la scară europeană. Traian Băsescu a făcut aceste aprecieri la lansarea de către Oracle România a programului „Innovate” şi la prezentarea de către Economist Intelligence Unit a raportului „A time for new Ideas. Innovation in Central Eastern Europe”.
"O economie competitivă la nivel internaţional nu poate fi întemeiată decât pe o forţă de muncă în egală măsură calificată şi flexibilă, aliniată la standardele europene. Acest fapt presupune existenţa resurselor umane care să deţină cunoştinţele şi abilităţile adecvate în utilizarea noilor tehnologii. Învăţământul românesc şi cercetarea sunt, însă, departe de a îndeplini exigenţele minimale ale unui sistem educaţional competitiv la scară europeană. Modernizarea procesului cunoaşterii nu este doar o necesitate, ci şi o responsabilitate comună", a subliniat Traian Băsescu.
În plus, preşedintele a precizat că progresul tehnologic este posibil doar într-un sistem de învăţământ performant. Însă, în opinia şefului statului acesta "nu poate fi realizat fără activarea unor parteneriate public-private, între institute de cercetare sau universităţi, pe de o parte, şi mediul de afaceri, pe de altă parte".
"Proiectul companiei Oracle demarat astăzi, creează o legătură între procesul de formare, de specializare şi de integrare a forţei de muncă pe piaţa naţională. Numai prin programe astfel concepute se pot îndeplini obiectivele de convergenţă cu celelalte ţări europene. Doresc să exprim, în mod explicit, sprijinul instituţiei prezidenţiale pentru dezvoltarea, pe viitor, a modelului de bussiness şi de parteneriat public-privat pe care compania Oracle îl consolidează astăzi în România", a mai declarat Băsescu.
Totodată, preşedintele consideră că acest demers încearcă să îi aducă pe români acasă, să îi facă pe specialiştii români să se poată afirma şi dezvolta şi în mediul economic românesc, fără a se simţi obligaţi să emigreze, pentru a-şi valorifica pe deplin potenţialul profesional.
"Invităm, aşadar, şi alte companii să investească în pieţele locale româneşti, cu avantaje reciproce: pe de o parte pentru statul român, avantajele consolidării pieţei muncii, iar pentru companii, avantajele financiare evidente comparative cu mediul şi standardele salariale occidentale", şi-a încheiat Traian Băsescu discursul.
La începutul evenimentului, preşedintele Oracle România i-a spus şefului statului că tinerii absolvenţi români care aplică pentru programe susţinute de Oracle sunt foarte bine pregătiţi şi foarte talentaţi.
Departe de lumea bună
Într-un clasament al celor mai bune 500 de universităţi din lume, realizat de un institut din China, nu este inclusă nicio instituţie de învăţământ superior din România.
Cel mai bine reprezentate ţări sunt Statele Unite ale Americii, cu 170 de universităţi, Marea Britanie, cu 42 de instituţii şi Japonia (36). Germania, Canada şi Franţa sunt următoarele clasate.
Topul celor mai bune universităţi din întreaga lume mai cuprinde instituţii de învăţământ superior din Rusia, Coreea de Nord, Ungaria, India şi Chile.
Liderul clasamentului este universitatea americană Harvard, urmată de Stanford şi Cambridge. De remarcat că topul 20 este dominat de Statele Unite, cu 17 reprezentante.
CITIŢI ŞI:
(13:48)