Băsescu, în vizită de stat în Suedia

Băsescu, în vizită de stat în Suedia

Preşedintele Traian Băsescu va efectua, astăzi şi mâine, o vizită de stat în Regatul Suediei, la invitaţia Majestăţii Sale Carl XVI Gustaf, Regele Suediei, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Conform comunicatului, programul convorbirilor oficiale cuprinde o întrevedere cu regele Suediei, precum şi cu primul ministru, Fredrik Reinfeldt, şi cu preşedintele Parlamentului, Per Westerberg.

Şeful statului se va întâlni, totodată, cu principalele companii din patronatul suedez şi va participa la deschiderea unui forum de afaceri româno-suedez. Preşedintele Traian Băsescu va avea, de asemenea, o întrevedere cu membri ai comunităţii româneşti din Suedia.

În cadrul convorbirilor oficiale vor fi atinse teme privind cooperarea bilaterală, aspecte de interes ale agendei europene, precum şi principalele evenimente la scară regională şi globală.

De asemenea, şeful statului va susţine o alocuţiune la Institutul Suedez pentru Relaţii Internaţionale cu tema "România şi regiunea Mării Negre".

(10:35)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News