Băsescu a împărţit decoraţii la aniversarea DGIA

Băsescu a împărţit decoraţii la aniversarea DGIA

Preşedintele Traian Băsescu a decorat şapte şefi ai Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA), în cadrul festivităţii de aniversare a 10 ani de la înfiinţarea acestei instituţii.

În cursul ceremoniei, desfăşurate la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, şeful statului a declarat că, prin prezenţa sa, îşi exprimă respectul pentru DGIA. "Aş vrea sã vã precizez cã prezenţa mea aici, la aceastã micã ceremonie, are semnificaţia respectului pe care îl acord Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, semnificaţia importanţei pe care aceastã structurã a armatei o are pentru securitatea naţionalã, dar şi pentru structurile militare din care România face parte", a spus Traian Băsescu.    

La eveniment au mai fost prezenţi ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Răzvan Unugreanu, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, şeful DGIA, Gheorghe Savu şi general amiralul Gheorghe Marin, şeful Statului Major General.

Direcţia Generală de Informaţii a Armatei a fost înfiinţată la 1 iulie 1999. Principalele sale sarcini sunt obţinerea şi prelucrarea informaţiilor de interes securitatea naţională şi pentru domeniul militar, precum şi cooperarea cu serviciile de informaţii naţionale. DGIA coordonează relaţiile cu structurile omoloage din statele membre ale organizaţiilor internaţionale din care face parte şi România.

Ne puteți urmări și pe Google News