Baroni în pușcărie, locurile lor trebuie scoase la concurs

Baroni în pușcărie, locurile lor trebuie scoase la concurs

Alegeri parțiale trebuie organizate pentru șefia CJ Neamț, Vâlcea și Cluj. Se pregătesc Mehedinți, Constanța, Brașov și Brăila, dar și numeroase primării.

Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru șefia unor Consilii Județene, municipii reședință de județ sau numeroase comune, acolo unde locurile au rămas vacante, urmare a decesului sau a problemelor cu legea ale aleșilor locali.Potrivit statutului aleșilor locali, alegerile trebuie organizate în termen de maxim 90 de zile de la expirarea termenului de 10 zile în interiorul căruia Ordinul Prefectului care a constatat încetarea de drept a mandatului poate fi atacat în instanță. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a precizat că, deocamdată, acest subiect nu a fost discutat de către Executiv. „Sunt multe județe unde trebuie organizate alegeri. Cel mai probabil, acestea vor fi făcute la pachet, undeva în februarie”, a precizat acesta.

CJ-uri conduse interimar

Mai multe consilii județene sunt în această situație. De exemplu, președinții de CJ din Neamț și Vâlcea au decedat recent și locurile lor au rămas vacante. Pe de altă parte, CJ Cluj nu mai are președinte din mai, când președintele Horea Uioreanu (foto dreapta 1) a fost arestat preventiv pentru fapte de corupție. Funcția sa a fost vacantată pe 6 octombrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Suspendat din funcția de prefect este și baronul de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care poate contesta însă în instanță decizia prefectului, dar și președintele CJ Mehedinți, Constanța sau Brașov, după ce Adrian Duicu (foto dreapta 2), Nicușor Constantinescu, respectiv Aristotel Căncescu au fost de asemenea, suspendați din cauza problemelor cu legea.

Alegeri trebuie organizate și la primăria Sibiu, după ce Iohannis a fost ales în funcția de președinte, dar și în orașe importante,precum Sighișoara, Râmnicu Vâlcea, Bacău, unde foștii primarii Emilian Frâncu sau Romeo Stavarache au fost de asemenea suspendați din cauza problemelor cu legea. Dincolo de aceste cazuri vizibile, există numeroase cazuri de primari de comune care au primit pedepse cu suspendare pentru corupție și cu toate acestea nu au fost înlăturați de pe funcții, întrucât prefecții nu îi suspendă.

Guvernul întârzie cu alegerile parțiale

Actualul guvern nu se grăbește de regulă, să organizeze alegeri parțiale acolo unde locurile rămân vacante. De exemplu, simultan cu alegerile europarlamentare din mai 2014 au fost organizate alegeri parțiale pentru ocuparea unor locuri de parlamentar rămase vacante cu peste un an în urmă, deși legea stipulează că alegerile se organizează la maxim 90 de zile după vacantarea locurilor. A fost și cazul colegiului lui Dan Voiculescu, rămas vacant în ianuarie 2013, pentru care au fost organizate alegeri de-abia în mai 2014.