Barbu: Asumarea pe Codul muncii ar arăta majoritatea parlamentară

Barbu: Asumarea pe Codul muncii ar arăta majoritatea parlamentară

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat astăzi că o asumare a răspunderii guvernului pe Codul muncii ar demonstra, din punct de vedere politic, care este majoritatea parlamentară.

Sulfina Barbu a susţinut că  avantajele unei angajări a cabinetului pe proiectul Codului muncii ar fi că acesta ar intra în vigoare mai rapid, iar dezavantajele că guvernul ar putea cădea la o moţiune de cenzură care ar urma acestui demers. "Din punct de vedere politic, o astfel de acţiune ar arăta majoritatea parlamentară", a spus deputatul PDL. Premierul Emil Boc a anunţat, în această dimineaţă, că "există posibilitatea” ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru modificările Codului Muncii, o decizie urmând să fie luată după discuţii în coaliţie şi în guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News