Proaspat botezata Rolling Stones, titulatura cu care membrii trupei au fost de acord, cu rezerva ca "pare numele unei trupe de acrobati irlandezi", in 1962 trupa isi face oficial debutul ca ambasadoare a bluesului intr-o lume in care tineretul traumatizat inca de razboi isi cauta drumul si identitatea.
Era primul grup de blues ai carui membri, desi echipati cu sacouri si cravate, nu aratau ca o adunatura de pensionari. Vorba lui Charlie Watts, aflat printre spectatori: „Daca stau mai bine sa ma gandesc, arata ca niste staruri. Ca niste staruri rock...”.
In semn de prietenie si respect, Alexis Korner, celebru muzician britanic, cunoscut drept „parintele bluesului englez”, avea sa asigure din acel moment trupei Rolling Stones cantari regulate la Ealing Jazz Club si Marquee (doua vestite cluburi londoneze, cunoscute pentru concertele valoroase pe care le gazduiau).
Publicul trupei incepe sa creasca la fiecare concert si zvonurile despre stilul lor unic devin din ce in ce mai persistente in metropola. Banii si faima nu vin insa peste noapte.
Daca Doris Richards, mama lui Keith, nu ar mai fi trecut, din cand in cand, cu lenjerie curata si ceva alimente, baietii, in ciuda aspiratiilor lor de independenta, probabil ar fi cedat.
Sa nu uitam ca Mick si Keith parasisera definitiv caminele parintesti, mutandu-se cu Brian (si cu Pat Andrews, prietena acestuia) in partea rau famata a cartierului Chelsea, numita sugestiv „Sfarsitul lumii”, intr-un apartament cu doua camere care avea sa fie cartierul general al Stones-ilor pentru aproape un an intreg.
Fragmente din cartea „Blue, Black&White - Povestea Rolling Stones”, scrisa de Ioan Big si aparuta la Editura RAO
Recomandările noastre
