Banca Transilvania şi-a crescut profitul cu circa 50%
- Departamentul Economic
- 1 august 2012, 10:05

Banca Transilvania a înregistrat în primele şase luni ale acestui an un profit net de 179,62 milioane lei, cu 47% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, informează banca, într-un comunicat, citat de Agerpres.
Profitul brut s-a cifrat la 193,22 milioane lei, mai mare cu 29%, faţă de primul semestru al anului 2011.
Recent, Agenţia Fitch a reconfirmat ratingul Băncii Transilvania, la BB- cu perspectivă stabilă, pentru creditele pe termen lung. Conform Fitch, rating-ul este susţinut de soliditatea BT, de profitabilitatea băncii, baza solidă a depozitelor, ponderea mai mică a creditelor în valută, faţă de cele în lei, precum şi de capitalizarea adecvată.
"În pofida unui climat economic foarte volatil şi dificil atât la nivel local, cât şi european, BT a performat bine în primul semestru. Suntem multumiţi că aşteptările şi proiecţiile noastre pe anul în curs s-au dovedit corecte. Obiectivul nostru va fi, în continuare, consolidarea poziţiei băncii pe piaţă şi creşterea eficienţei, în toate formele ei", a afirmat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.
Veniturile operaţionale ale Băncii Transilvania sunt cu 12% peste valorile înregistrate la 30 iunie 2011, ajungând la 772,16 milioane lei, datorită creşterii cu 21% a veniturilor din operaţiuni financiare, cu 10% a veniturilor nete din comisioane, respectiv cu 7% a veniturilor nete din dobânzi.
Cum au evoluat cheltuielile
În primele şase luni din acest an, cheltuielile operaţionale ale BT au fost de 414,58 milioane lei, faţă de 354,75 milioane lei, cât au fost în aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind datorată în principal extinderii activităţii băncii şi creşterii cheltuielilor cu personalul cu 20%, ca urmare a acordării unor bonusuri de performanţă pentru angajaţi.
Cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 164,36 milioane lei, diminuate faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, datorită utilizării a 18 milioane lei din provizionul constituit în 2011 pentru acordarea unor bonusuri de performanţă angajaţilor. Cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au fost de 179,13 milioane lei, comparativ cu 156,22 milioane lei, cât au fost la finalul lunii iunie 2011, banca asigurând un control permanent a calităţii portofoliului de credite.
Raportul cost/venit a fost, la 30 iunie 2012, de 53%, indicatorul menţinându-se la un nivel acceptabil, ca urmare a unui control strict al costurilor.
Activele bilanţiere ale Băncii Transilvania sunt, la finalul primului semestru din acest an, de 28,968 miliarde lei, cu 12% mai mari faţă de 31 decembrie 2011. Creşterea activelor a fost determinată în special de investiţiile în active disponibile pentru vânzare, care s-au majorat cu 30% în primele şase luni din 2012, ajungând la 7,535 miliarde lei, precum şi de creşterea soldului creditelor.
Credite preponderent în lei
BT are un portofoliu de credite stabil, preponderent în lei, soldul fiind de 16,933 miliarde lei. Acesta cuprinde credite acordate companiior - în proporţie de 64,03%, respectiv credite destinate persoanelor fizice - ponderea fiind de 35,97%.
Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 10,48% din totalul portofoliului de credite al băncii.
Soldul provizioanelor din activitatea de creditare asigură un grad adecvat de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, de 107,7%, crescând de la 1,659 miliarde lei, la sfârşitul anului 2011, la 1,913 miliarde lei, la 30 iunie 2012.
Banca Transilvania a continuat să încurajeze economisirea inclusiv în primul semestru al acestui an. Rezultatul se regăseşte în creşterea depozitelor atrase de la clienţi, cu 9%, soldul ajungând la 22,173 miliarde lei.
Care este lichiditatea băncii
Raportul credite/depozite s-a menţinut subunitar, la valoarea de 0,76, la data de 30 iunie 2012, ceea ce demonstrează o lichiditate foarte bună a băncii. Solvabilitatea BT este la un nivel confortabil, peste nivelul prudenţial impus de BNR, fiind de 12,12% - cu profitul inclus, respectiv de 11,14% - fără profit inclus.
Banca Transilvania a câştigat noi clienţi în prima jumătate a acestui an, astfel încât numărul clienţilor activi a crescut la 1.563.206, faţă de 1.463.580. Numărul de operaţiuni cu clientela a ajuns la 106.677.228, în creştere cu 11,7%, în comparaţie cu perioada similară din 2011.