FC Timişoara întâlneşte mâine, de la ora 19.00, în deplasare, formaţia finlandeză MYPA, în turul trei preliminar al Ligii Europa, manşa întâi.
Din păcate, microbiştii din România nu vor putea viziona acest meci, nicio televiziune din România nefiind interesată să transmită întâlnirea.
În mod normal, bănăţenii n-ar trebui să aibă nicio problemă în a se califica în play-offul competiţiei, campionatul din Finlanda fiind mult sub cel din România. Cu toate acestea, elevii antrenorului sârb Vladimir Petrovici nu sunt tocmai relaxaţi înaintea jocului de azi.
Asta deoarece presa din Croaţia a anunţat astăzi că gruparea "violetă" este implicată într-o anchetă deschisă de justiţia germană, privind posibilele meciuri trucate în cupele europene!
Publicaţia "Jutarnji List" susţine că mai multe partide ale echipei Dinamo Zagreb în competiţiile continentale ar fi fost decise de mafia pariurilor. Printre acestea se află şi cel câştigat cu scorul de 2-1 de FC Timişoara în Croaţia, în luna decembrie a anului trecut, în grupele Ligii Europa.
De asemenea, cei de la Dinamo Zagreb sunt bănuiţi că ar fi aranjat şi un meci cu Arsenal Londra (pierdut cu 0-3 pe teren propriu), din preliminariile Ligii Campionilor, ediţia 2005-2006. În acel joc, portarul Ivan Turin a avut o evoluţie foarte slabă, primind trei goluri în decurs de numai 16 minute.
Conducătorii clubului din Zagreb au recunoscut că Turin a fost interogat zilele trecute de poliţie, pe marginea acestui caz.
Bănuieli şi la meciul tur
În sezonul trecut al Ligii Europa, FC Timişoara a pierdut acasă cu scorul de 0-3 în faţa celor de la Dinamo Zagreb. După acel meci, Dan Alexa, căpitanul echipei bănăţene, a dezvăluit că a fost contactat de fostul arbitru Sorin Altmayer, care i-a oferit 500.000 de euro pe a juca "pe invers" împotriva croaţilor.
"A venit cineva la mine înaintea meciului, dar am rezolvat imediat situaţia cu domnul Marian Iancu. Nu am însă nicio dovadă şi nu vreau să mai şi plătesc pentru asta", a spus atunci Alexa.
Liga Europa: turul trei preliminar (manşa întâi)
MYPA: Kuismala, Uimaniemi, Timoska, Aho, Hietanen, Aijala, Okkonen, Saxman, Oksanen, Votinov, Ricketts Antrenor: Janne Lindberg
FC Timişoara: Pantilimon, Sepsi, Cisovksy, Mera, Bonfim, Vrsici, Tameş, Alexa, Curtean, Axente, Goga Antrenor: Vladimir Petrovici
Arbitru la centru: David McKeon (Irlanda)
Stadion: "Saviniemi Football" - Myllykoski
mâine, 19.00 - netelevizat