Bănăţenii s-au făcut Bani de Craiova

Bănăţenii s-au făcut Bani de Craiova

Timişorenii au învins ieri senzaţional în inima Olteniei, după ce au marcat trei goluri în doar cinci minute.

FC Timişoara a dat lovitura ieri la Craiova, învingând Universitatea la capătul unui meci cu un final nebun. Dorel Stoica, de la gazde, a deschis scorul dintr-un penalty obţinut de Dina, însă bănăţenii au întors rezultatul în doar două minute! Micuţul atacant Gigel Bucur a marcat mai întâi cu capul din centrul careului, la prima atingere de balon. Peste nici 60 de secunde, costaricanul Winston Parks l-a învins a doua oară pe Bornescu. Armeanul Artiom Karamian a completat cele cinci minute de graţie ale oaspeţilor, înscriind cu un şut la colţul lung.

> FC Timişoara a renunţat la culorile alb-violet, evoluând la Craiova într-un echipament galben-negru. Organizatorii au trecut pe tabela de marcaj, în dreptul oaspeţilor, denumirea Poli Timişoara.

> Suporterii celor două echipe au băut bere împreună înainte de meci, iar apoi şi-au arătat prietenia şi prin intermediul scandărilor. Ambele grupuri de suporteri au taxat conducerea FRF pentru deja celebrul caz „Poli - Zambon“, în urma căruia bănăţenii au fost penalizaţi cu şase puncte. Fanii au scandat la unison „Demisia“ şi „Mircea Sandu - eşti o mizerie!“.

> Galeria craioveană este în război deschis cu patronul Adrian Mititelu. Pentru că n-au avut cum să introducă bannere în stadion, fanii au venit cu pânze imaculate pe care le-au „pictat“ înaintea jocului. Numeroasele mesaje au fost anti-Mititelu. „Gras prost“, „Te urâm“, „Sluga lui Gigi“, „Eşti o mizerie“, „Craiova nu te mai vrea“ au fost doar câteva dintre mesajele fanilor olteni.

LIGA I

CRAIOVA - FC TIMIŞOARA . . . . 1-3 Marcatori: D. Stoica (79 - penalty) / G. Bucur (82), Parks (83), Artiom Karamian (87)

UNIV. CRAIOVA: Bornescu 4 - Dănănae 5, V. Găman 4 (46, R. Barbu 5), D. Stoica 5, Rose 5 - Bărboianu 4 (46, Firţulescu 5), Prepeliţă 6, Dilevski 5, Gângioveanu 4 (46, Dina 5) - Baird 4, Fl. Costea 5. Antrenor: Nicolo Napoli

FC TIMIŞOARA: Pantilimon 6 (46, Taborda 6) - Bădoi 5, Luchin 5, Cisorsky 5, Milhazes 4 - Abiodun 5 (81, G. Bucur), Borbely 6, Magera 4, Artiom Karamian 5 - Goga 5, Rusici 4 (68, Parks 7). Antrenor: Dusan Uhrin junior

Stadion: „Extensiv“; Spectatori: 7.000; Arbitri: S. Corpodean 5 - O. Şovre 6, C. Savu 6

Ne puteți urmări și pe Google News