Baconschi îi explică „băbește” lui „Hrebenciuc cum s-a votat la Paris în 2009
- Dodo Romniceanu
- 24 mai 2017, 10:47
Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, ambasador al România la Paris în perioada alegerilor din 2009, contrazice, cu cifre detaliate, pe pagina sa de Facebook, acuzaţiile lui Viorel Hrebenciuc, fost șef de campanie al lui Mircea Geoană la alegerile din 2009, cu privire la felul “necurat” în care s-ar fi votat atunci la Paris.
"Ar fi trebuit să aveţi şi o Biblie, ca să jurăm pe ea", şi-a început Hrebenciuc discursul în faţa senatorilor şi deputaţilor din comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009. "Este foarte mult de vorbit despre alegerile din 2009", a continuat el.
“Am cerut colegului să îmi dea lista secțiilor de vot din diaspora în ordinea descrescătoare a numărului de alegători. Erau 147 de secții de vot. Surpriza mea a fost că cea din Paris avea 3785 de alegători, în contextul în care în diaspora alegătorii trebuiau să mai completeze o declarație pe proprie răspundere că nu au votat și în altă parte.
Nu numai Parisul este problema. (…) Văzând că în diaspora s-a întâmplat ceva necurat, am încercat să verfic acest lucru, atunci când preşedintele secţiilor de vot trebuia să trimită şi declaraţiile pe proprie răspundere.(..) Rezultatul este cel pe care îl ştiţi, nimeni nu a protestat, ne-am supus deciziei CCR, au mai fost şi alte dovezi dar din punct de vedere al votului din ţară, nu ai cum să deturnezi alegerile", a spus, marţi, Viorel Hrebeciuc Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009.
Baconschi îl contrazice însă printr-o lungă şi detaliată postare pe Facebook: “Întrucât comisia parlamentară pentru anchetarea alegerilor prezidențiale din 2009 și-a început lucrările, dl Hrebenciuc susține dinaintea ei că au fost mari probleme în Dispora (săraca, mereu e de vină, pentru votul ei constant ”necorespunzător”). Dau iarăși, inclusiv pentru uzul presei, cifrele legate de Ambasada de la Paris, pe care cu cinste am servit-o ca șef de misiune (căci nu degeaba m-or fi făcut francezii comandor al Legiunii de Onoare), dar care mi-a mâncat ulterior nervii, din cauza calomniei politico-mediatice pe care am suportat-o, deși am câștigat în justiție un proces contra acestei defăimări și am un al doilea proces pe rol. Așadar, cifre, ca să poată compara orice om cu mintea la el:
Statistici vot Paris:
2007 (referendum suspendare T. Băsescu - ambasador Sabin Pop): 3447 de voturi - 12 ore (program de vot 08:00-20:00), 287 de voturi/oră
2009 (turul I): 2377 de voturi
2009 (turul II): 3785 - 14 ore (program 07:00-21:00), 270 de voturi pe oră
2014 (turul II - ambasador Bogdan Mazuru): 4150 de voturi (secția I), 296 de voturi pe oră; 3528 (secția 2), 253 de voturi pe oră.
Prin urmare, în 2009, la Paris, s-au prezentat 3785 de alegători, care au votat între orele 7-21. Au votat așadar 270 de persoane pe oră, având la dispoziție 5 ștampile de vot. În medie, în fiecare cabină au votat 54 de persoane pe oră, deci ceva mai mult de 1 minut de persoană. Afirmația conform căreia s-ar fi înregistrat în medie un vot la fiecare 15 secunde este neadevărată, media fiind de peste 1 minut pentru un vot.
Numărul mare de votanți înregistrați la Paris nu e o noutate. Vă reamintesc că în 2007, la referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, în doar 12 ore, față de 14 ore la alegerile prezidențiale, au votat 3447 de alegători, deci 287 de persoane pe oră, față de doar 270 în decembrie 2009. Pe atunci, ambasador la Paris era d-l Sabin Pop, fost consilier de stat al lui Adrian Năstase.
Reamintesc că la turul doi al alegerilor prezidențiale au fost prezenți în comisia din care, de altfel, ambasadorul nu făcea parte, reprezentanți ai PNL și ai alianței PSD-PC, care au semnat procesul verbal fără a reclama vreo fraudă sau neregularitate. Nici Comisia de Apărare a Senatului României, care i-a audiat pe reprezentanții MAE la 15 decembrie 2009, nu a formulat la adresa mea sau a diplomaților ambasadei de la Paris vreo acuzație. De altfel, președintele comisiei la acea vreme, dl Teodor Meleșcanu, a declarat cu binecunoscutul d.sale fair-play, că nu are nimic de reproșat diplomației române pentru vot.
Cu aceeași ocazie, dl Meleșcanu a declarat – citez: “Una din principalele probleme pe care le avem este cea exercitării dreptului la vot a românilor din străinătate. Există dificultăţi, un număr foarte mare de oameni care nu pot vota. Se votează în condiţii improprii.”
Cam asta e, dacă mai există bun simț și rațiune, deși se pare că nu. Îi rog pe toți cititorii paginii mele să distribuie această postare”