Evenimentul Zilei > Actualitate > Babele îşi fac cruce şi scuipă în sân: un gerontofil face ravagii în Suceava
Babele îşi fac cruce şi scuipă în sân: un gerontofil face ravagii în Suceava

Babele îşi fac cruce şi scuipă în sân: un gerontofil face ravagii în Suceava

Sătenii din Bosanci sunt oripilaţi de faptele violatorului Ionel Polonic. La 15 ani a siluit o bătrână de 83 de ani şi de atunci o ţine tot aşa, deşi acum are 40 de ani. L-au arestat după ce-a violat încă o bătrână de 75 de ani, pe care o mai agresase de două ori.

A violat o femeie de 83 de ani, iar ieri după-amiază l-au arestat pentru că a mai făcut o victimă: o bătrână de 75 de ani.

Ionel Polonic (40 de ani), din comuna suceveană Bosanci, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, după ce a sechestrat şi violat o septuagenară chiar în casa acesteia şi, după ce a batjocorit-o, a obligat-o să doarmă în acelaşi pat cu el, până a doua zi dimineaţa.

Violul, susţin anchetatorii, s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, victima fiind o consăteancă de-a lui Polonic, o bătrână de 75 de ani. Aproape de miezul nopţii, violatorul a spart geamul de la casa victimei, a intrat în locuinţă şi a siluit-o pe bătrână.

Apoi, povestea victima, a obligat-o să doarmă în pat cu el, ameninţând-o că dacă mişcă sau încearcă să se ridice din pat, o omoară în bătaie. Ca să fie sigur, şi-a pus o mână şi un picior peste septuagenară şi a dormit până dimineaţă. În jurul orei 7:00, s-a trezit, a mai violat-o o dată pe bătrână şi a plecat acasă, ameninţând-o să nu spună nimic la poliţie.

Ionel Mugurel Polonic a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri după-amiază a fost arestat preventiv la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru viol, distrugere, violare de domiciliu şi lipsire de libertate.

Potrivit declaraţiilor bătrânei în vârstă de 75 de ani, Ionel Mugurel Polonic a mai încercat să o violeze. „Acum e a treia oară, în 2011, în ianuarie, iar a fost, m-am scăpat desculţă, am fugit. În martie 2011 tot aşa a venit şi atunci am fugit desculţă la vecina. A luat doar 1.000 de lei amendă”, mărturisea ieri victima lui Polonic.

Oamenii din sat spun că suspectul este gerontofil, fiind la a doua bătrână pe care o violează. „El de fapt de mic copil e aşa. Când avea el 15 ani a violat o babă şi de atunci are în sânge treaba asta. Lumea din sat spune că e periculos”, se cruceşte Maranda Drăgoi, o vecină de-a victimei.

Prima victimă a lui Polonic avea 83 de ani, iar pentru violul de atunci, povestesc sătenii, bosânceanul a primit şase ani de închisoare.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: