Avram renunţă la plicul cu bani

Avram renunţă la plicul cu bani

Baremul arbitrilor va fi achitat prin bancă. Decizia de a achita baremul arbitrilor şi observatorilor prin metoda plicului cu bani a stârnit multe controverse şi ironii.

Vasile Avram, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, îşi doreşte să schimbe această modalitate care n-a fost privită cu ochi buni de nimeni.

"Căutăm un partener, o bancă, pentru ca toţi arbitrii, asistenţii şi observatorii să îşi deschidă câte un cont şi toate indem nizaţiile să se plătească prin acea bancă. Căutăm această bancă pentru a renunţa la plata baremurilor arbitrilor prin plic", a anunţat astăzi Vasile Avram.

Marian Iancu, patronul de la FC Timişoara, ameninţase că-i va plăti pe arbitri numai cu monede de 50 de bani, care vor fi aduse cu roaba în vestiar. Noua regulă impiedică orice tentativă de a-i umili astfel pe "fluieraşi".

Memorii împotriva lui Mititelu, Niculae şi Stoichiţă

Vasile Avram, controversatul personaj care păstoreşte arbitrajul românesc, a pornit războiul cu cei care au îndrăznit să-i critice subalternii.

"După meciurile din prima etapă s-au făcut declaraţii deplasate, jignitoare la adresa arbitrilor, iar noi am decis să depunem memorii împotriva celor care au spus acele lucruri. Astăzi am trimis sesizările la Comisia de Disciplină împotriva domnilor Mititelu (n.r. - patronul Universităţii Craiova), Ioan Niculae (n.r. -patronul Astrei Ploieşti) şi Stoichiţă (n.r. - antrenorul de la Astra)", a precizat Avram. CCA a anunţat ieri şi "fluieraşii" care vor oficia la derby-urile din etapa a doua a Ligii I. Partida Unirea Urziceni - Rapid va fi condusă de Augustus Constantin, iar meciul Steaua - Craiova, de Marius Avram.

"Căutăm o bancă la care arbitrii şi observatorii să-şi deschidă cont, pentru a renunţa la plata baremurilor arbitrilor în plic.“, VASILE AVRAM, preşedinte CCA

Ne puteți urmări și pe Google News