Avram: "Colţescu se jură că nu fură şi l-am prins cu raţa în gură"
- Adam Popescu
- 17 august 2010, 16:04
Vasile Avram, şeful CCA, îşi atacă dur subalternii. Avram recunoaşte că oamenii săi au făcut praf meciurile din etapa a IV-a a Ligii I la fotbal.
Arbitrajul scandalos al craioveanului Sebastian Colţescu la meciul Steaua - Brăneşti, scor 2-1, epilogul etapei a IV-a a Ligii I, i-a iritat chiar şi pe şefii Comisiei Centrale a Arbitrilor, care sunt decişi să nu îi mai ţină în braţe pe fulieraşi. "Am avut probleme la două jocuri" La meciul din Ghencea, Colţescu a dat uşor un penalty oaspeţilor şi le-a făcut cadou gazdelor un altul. Mai mult, lui Colţescu i se impută faptul că nu le-a acordat steliştilor un alt penalty! În primul meci al rundei, la Cluj, centralul Teodor Crăciunescu a făcut şi el spectacol în CFR - Astra Ploieşti, scor 2-2. "Cu regret trebuie să recunoaştem că etapa a IV-a a Ligii I ne-a dat peste cap. Dacă până acum am avut greşeli foarte mari din partea unor arbitri asistenţi, mai nou am avut greşeli foarte grave din partea arbitrilor. Spre regretul nostru, trebuie să recunoaştem că am avut probleme la două jocuri, la CFR Cluj - Astra Ploieşti şi Steaua - Victoria Brăneşti. Colţescu se jură că nu a văzut un penalty. Se jură că nu fură şi l-am prins cu raţa în gură. "Vor avea timp de gândire" Să mă ierte Dumnezeu, dacă există o fază atât de clară de ţinere şi nu o dai, dar la un simplu contact, o simplă atingere dai 11 metri, ceva nu e în regulă. Nu e în regulă nici cu el nici cu noi dacă tolerăm astfel de arbitraje. Aşa cum s-a întâmplat cu arbitrii care au greşit grav, şi Teo Crăciunescu şi Sebastian Colţescu vor fi analizaţi amănunţit şi vor avea timp de gândire, să vadă care au fost cauzele aplicării unilaterale a legilor jocului. În niciun caz nu vor fi excluşi din arbitraj, dar vor avea timp de gândire, vor simţi pe pielea lor şi cu siguranţă vor încerca să nu mai facă asemnea greşeli", a declarat Avram într-o conferinţă de presă.
Din nou la teste Speriat de arbitrajele foarte slabe din debutul noului sezon al Ligii I, Vasile Avram i-a convocat pe toţi arbitrii din lotul A la o consfătuire la sediul FRF pentru a afla motivele greşelilor, iar la începutul lunii viitoare a promis o nouă reevaluare a acestora. "Astăzi compartimentul tehnic de la Liga I a convocat pentru joi întreg lotul de arbitri la sediul FRF. Iar pe data de 6 şi 7 septembrie CCA va organiza un nou curs şi o nouă testare teoretică şi fizică pentru arbitri şi doar testare teoretică pentru observatorii de arbitri pentru că avem probleme. Testarea fizică va fi monitorizată şi va fi dată sub coordonarea unui instructor FIFA şi UEFA din Polonia. Suntem monitorizaţi, noi am transmis rezultatele la testarea fizică la UEFA iar acum vin să se convingă dacă rezultatele sunt reale", a mai spus Vasile Avram.