AVIOANE și elicoptere rusești, deasupra MEDITERANEI

AVIOANE și elicoptere rusești, deasupra MEDITERANEI

Avioane de luptă şi elicoptere ruseşti au început zboruri de antrenament deasupra Mării Mediterane, a anunţat, azi, un purtător de cuvânt al Marinei Ruse, citat de Interfax şi Reuters.

Purtătorul de cuvânt Vadim Serga a declarat că şi portavionul Amiral Kuzneţov din cadrul Flotei Nordice este implicat în exerciţii, iar antrenamentele includ tactici pentru angajarea unor ţinte aeriene, dar şi alte tehnici de luptă.

Responsabilul nu a făcut nicio menţiune legată de disputa Rusiei cu Ucraina privind peninsula din Marea Neagră Crimeea, unde forţele ruseşti au preluat controlul. SUA continuă planificarea unui exerciţiu militar prevăzut în Ucraina, în iulie

Pe de altă parte, Marina americană a trimis un distrugător dotat cu rachete teleghidate - USS Truxtun - în Marea Neagră pe fondul a ceea ce, potrivit Washingtonului, era o dislocare de rutină programată înaintea izbucnirii crizei din Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News