Aventuri XXL

Aventuri XXL

„Acasă la Coana Mare 2“ readuce publicului aventurile simpaticei supraponderale, în fapt ale agentului deghizat pentru salvarea naţiunii.

Încasările de peste 200 de milioane de dolari pe care le-a înregistrat „Acasă la Coana Mare“ în lumea întreagă i-au determinat pe producători să lungească ciorba şi să o reinventeze pe septuagenara corpolentă şi zgubilitică.

Agentul FBI Malcolm Turner (Martin Lawrence) se întoarce sub faldurile XXL ale dezinhibatei „Big Momma“.

Salvatorul naţiunii

De această dată, misiunea agentului este descoperirea creatorului unui vierme informatic ce pune în pericol buna funcţionare a întregii naţiuni. Acest lucru poate fi pus în practică numai dacă Turner se infiltrează în casa suspectului Tom Fuller, interpretat de Mark Moses, dar nu oricum, ci în chip de dădacă a celor trei copii ai familiei.

Machiaj consistent

Dădaca este pusă în dificultate maximă de sarcinile ei multiple şi care se bat cap în cap, cea de menajeră şi dădacă, pe de o parte, şi cea de spion, pe de alta. „Coana Mare“ l-a costat pe Lawrence zeci de ore la cabina de machiaj. Şi nu a fost deloc comod pentru el să-şi poarte kilogramele în plus, masca de cauciuc şi fondul de ten din belşug.

În rolul informaticianului Tom Fuller îl veţi recunoaşte pe Mark Moses, cunoscut din serialul „Neveste Disperate“, iar în cel al soţiei acestuia pe Emily Procter, vedeta din „CSI“.

Succesul vine de la „Coana Mare“

Martin Lawrence s-a specializat în roluri de comedie, totuşi din seria de producţii în care şi-a făcut fanii să râdă în hohote, „Acasă la Coana Mare” şi „Coana mare 2” se plasează cel mai bine la încasări. „Acasă la Coana Mare”, de exemplu, s-a realizat cu un buget de 30.000.000 de dolari şi a obţinut încasări de peste 200 de milioane de dolari în lumea întreagă.

DU 20.00 HBO

Ne puteți urmări și pe Google News