Aventuri la scobit în dinţi

Aventuri la scobit în dinţi

Britanicii folosesc cerceii, beţele de la acadele şi chiar vârful ciocanului pentru a se scobi între dinţi, relevă un studiu realizat de Fundaţia britanică pentru sănătate dentară şi compania Oral B.

De asemenea, peste 25% dintre cele 1.000 de persoane chestionate au mărturisit că au deschis o sticlă cu dinţii, iar cel puţin una din zece a folosit aţa dentară în timp ce se afla la volan.

„Oamenii se pun singuri în pericol prin aceste obiceiuri şocante. Aproximativ 85% dintre ei nu sunt deloc conştienţi de faptul că există o legătură între sănătatea gurii şi sănătatea întregului corp“, spune preşedintele Fundaţiei pentru sănătatea dentară, dr. Nigel Carter, citat de cotidianul britanic „Daily Telegraph“.

Sănătatea gingiilor, în special, este foarte importantă şi neglijarea acesteia cauzează apariţia a numeroase afecţiuni, precum cele cardiace sau diabetul, adaugă Carter. „Totuşi, oamenii îşi riscă sănătatea gingiilor scobindu-se şi folosind aţa de dinţi fără grija şi atenţia necesare“, atrage atenţia dr. Nigel Carter.

Circa 29% dintre respondenţi au recunoscut că se confruntă frecvent cu sângerarea gingiilor, ceea că înseamnă că îşi neglijează igiena dentară cotidiană.

Oamenii trebuie să se spele zilnic pe dinţi de cel puţin două ori, cu o pastă fluorurată, să evite alimentele bogate în zahăr şi băuturile şi să meargă regulat la dentist, ori de câte ori li se recomandă acest lucru. Numai astfel vor putea avea nu doar gingii sănătoase, ci şi un corp sănătos, conchide preşedintele Fundaţiei pentru sănătate dentară din Marea Britanie.

Ne puteți urmări și pe Google News