Un caz istoric a fost greșeala lui Florin Prunea, de la partida cu Suedia, din „sferturile” Campionatului Mondial – 1994.

Goalkeperul a ieșit anapoda pe o centrare, nu s-a înțeles cu Gică Popescu, și i-a permis lui Kennet Andersson să înscrie cu capul și să ducă meciurile la loviturile de departajare. Suedia avea să câștige meciul și să se califice în semifinalele turneului. „Ăla a fost cel mai trist meci al carierei mele. Cel mai mare regret”, avea să spună Gică Popescu.

Ieșirile din poartă, punctul nevralgic

Și Bogdan Stelea avea să comită o greșeală imensă, la Campionatul European din Anglia – 1996.

La primul joc, cel cu Franța, „Arnold” și-a calculat greșit pașii, a ieșit mult din poartă și i-a facilitat lui Christophe Dugarry înscrierea singurului gol al meciului, care avea să toarne plumb în picioarele jucătorilor pregătiți de Anghel Iordănescu.

La Europeanul din Franța, Ciprian Tătărușanu a continuat trista tradiție. Portarul Fiorentinei are o mare parte de vină la golul cu care Franța a deschis scorul prin Olivier Giroud, și poartă vina reușitei albanezului Armando Sadiku. Tătărușanu a stricat astfel paradele foarte bune avute și contra Franței, și contra Elveției, fără de care România ar fi încasat multe goluri.

Te-ar putea interesa și: