Avem ministru la Educație. Va promova în școli lecțiile legate de identitatea de gen?

Avem ministru la Educație. Va promova în școli lecțiile legate de identitatea de gen?

Un eveniment important, care a durat două minute și jumătate, a trecut aproape neobservat în vâltoarea știrilor despre război, scumpirea benzinei și alimentelor și a certurilor din coaliție. De ieri, avem ministru la Educație, cu jurământ depus la Palatul Cotroceni în fața președintelui Nicușor Dan. Nu avem ce critica, dar avem multe întrebări în numele elevilor, studenților și părinților.

Numele noului ministru al Educației și Cercetării este Mihai Dimian, are în jur de 50 de ani și este rector al Universității Ștefan cel Mare din Suceava din anul 2024. Anterior, vreme de 12 ani a fost prorectorul aceleiași universități. Domnia sa are și o experiență ce sperăm că e benefică pentru învățământul românesc: timp de zece ani, în perioada 2006-2016, a fost profesor asistent/ profesor asociat – conducător de doctorat la Universitatea Howard, Washington DC, S.U.A.

Sistemul de învățământ încă se află sub proiectul „România educată”, lăsat moștenire Ministerului de fostul profesor de fizică și președinte al României Klaus Iohannis. Nu avem cum să uităm că ni s-a vândut ca fiind proiectul de bază pe care se va construi România următorilor 100 de ani.

Fostul ministru Daniel David ne-a prezentat o viziune nouă, atunci când premierul Bolojan l-a instalat. Avea planuri cu măsuri aplicate pe toate segmentele de școlarizare. Nu știm câte din ele a reușit să le implementeze, dar urme semnificative nu a lăsat. Când s-a ajuns la celebrele pachete financiare, lansate de premierul Bolojan, profesorul David și-a dat demisia și a plecat acasă, la Cluj.

Nu știm încă ce viziune asupra învățământului are ministrul Mihai Dimian, de aceea cred că nimerit este să-l bombardăm cu problemele existente și cu niște întrebări la care poate oferi răspunsuri în prima conferință de presă. Există speranța pentru o schimbare, dacă rectorul de la Suceava are o experiență de 12 ani ca profesor la Howard!

Cum va fi combătut analfabetismul funcțional?

Analfabetismul funcțional era declarat, anul trecut, ca fiind la un procent de peste 40%, iar rezultatele de la testele PISA, considerate etalon, au fost mai slabe la Matematică.

Specialiști în analiză și evaluare a învățământului nu s-au ferit să aducă critici serioase și să arate și principalul vinovat: ministrul Educației numit de Klaus Iohannis, Ligia Deca, cea care a elaborat vreme de 7 ani proiectul de țară „România Educată”.

Recent, o profesoară de limba română făcea o declarație dramatică la postul Euronews: „Cred că durerea profesională cea mai mare este că am contribuit la adulții care acum sunt în zona de analfabetism funcțional, folosind o programă … Și nu mi-am dat seama că fac ceva greșit decât în momentul în care proba de oral la română, la Bacalaureat, s-a schimbat, iar copiii au trebuit să citească un text la prima vedere”.

Cu ce soluții va veni ministrul Mihai Dimian pentru a reduce din dezastru?

În învățământul primar și gimnazial s-au introdus opționale, prin ordin de ministru, greu de acoperit cu cadre didactice – mai ales în mediul rural – cu o tematică mai apropiată de o oră de dirigenție decât ca materie de predat.

Va suferi modificări structura liceeală în anul 2026-2027?

Introducerea orelor de gramatică la liceu, cerută de foarte multă vreme, se va întâmpla începând cu anul școlar 2026-2027?

Se vor studia disciplinele Istoria României și Geografia României în liceu?

Dar disciplinele legate de stilul de viață sănătos, autocunoașterea și autoreglarea psihologică, sportul în echipă și arte se vor regăsi în orarul elevilor ca opțiuni? Liceele sunt obligate să le includă în organigramă ca ofertă?

S-a vorbit și despre cursuri de educație antreprenorială, vor exista ele și în viziunea ministrului Dimian?

Se accelerează înființarea de școli de meserii, având în vedere că pe piața muncii există deficit în multe sectoare ce nu pot fi acoperite cu AI?

Universitățile au pierdut studenți. E o problemă?

În 2025 s-a constatat efectul devastator al prăbușirii educației în universități, un aspect pe care rectorul de la Suceava l-a constatat personal. Mii de locuri bugetate au rămas neocupate în toată ţara. Am semnalat și la momentul acela: foștii liceeni nu mai vor să fie studenți! Sau nu mai pot fiindcă părinții nu au bani.

Conectați la tehnologie, tinerii știu unde există pericolul ca Inteligența Artificială să facă să dispară locuri de muncă.

Anul trecut, tinerii nu au mai vrut să fie studenți la facultăți precum Fizică, Biologie, Chimie, Științe Politice, Limbi Străine, Teologie, unele specializări din cadrul Universității de Agronomie sau din Politehnică.

Ministrul Educației va promova în școli lecțiile legate de identitatea de gen?

Ministrul Mihai Dimian are experiența sistemului american. În România, una dintre problemele sensibile este legată de lecțiile de educație sexuală, de identitate de gen, despre recunoașterea apartenenței la LGBTQ.

Am publicat de multe ori relatări din școli europene, americane sau canadiene, unde părinții copiilor încercau să se împotrivească unor metode educaționale catalogate ca aberante, deși operau sub puterea legii.

Spre exemplu, părinții reclamau și protestau fiindcă nu pot avea opțiunea de a refuza lecțiile legate de identitatea și expresia de gen sau de orientarea sexuală. Cereau revizuirea legii. Iar răspunsul primit a fost făcut public: „Instanțele au considerat că părinții nu au dreptul constituțional de a depăși hotărârile legiuitorului de stat sau ale districtului școlar cu privire la informațiile pe care copiii le vor primi în clasa școlii publice”, se arata într-un articol de presă din California.

Părinților li se făcea o concesie: erau liberi să le explice copiilor că nu sunt de acord cu unele sau cu toate informațiile prezentate în programul de instruire și că pot să-și exprime opiniile cu privire la aceste subiecte.

Avem și în România lege, iar Parlementul a încercat să o modifice în sensul în care și părinții americani o doreau. Doar că CCR a decis, în decembrie 2020, că legea prin care se interzice referirea la identitatea de gen în școli este neconstituțională.

Până acum nu s-a reușit implementarea în școli a unor astfel de discuții, dar vrem să aflăm de la noul ministru dacă se va ajunge în timpul mandatului său la îngrădirea drepturilor părinților, ca în California?

Ca profesor cu multă experiență, crede ministrul Dimian că un puști de 10-12 ani poate decide că vrea să fie altcineva decât a fost la naștere? Mă gândesc că, dacă la 13 ani un băiat a comis o crimă și se consideră că nu are discernământ, el n-are nici capacitatea să realizeze dacă e de alt gen decât atunci când mama și tata îi spuneau „măi, băiatule!”.

23
2
Ne puteți urmări și pe Google News