Autostrada Moldovei ajunge la Bacău Nord. Când se deschide noul nod rutier

Autostrada Moldovei ajunge la Bacău Nord. Când se deschide noul nod rutierAutostrada Moldovei. Sursă foto: captură video

Autostrada Moldovei A7 va fi prelungită săptămâna viitoare până la Bacău Nord, unde noul nod rutier urmează să fie deschis circulației. După inaugurare, șoferii vor putea merge neîntrerupt pe autostradă dinspre București până în nordul municipiului Bacău, iar aproximativ 258 de kilometri din cei 335 de kilometri ai traseului până la Pașcani vor fi circulabili. Ultimele lucrări la nodul rutier sunt în curs de finalizare, iar CNAIR anunță că deschiderea va avea loc în foarte scurt timp.

CNAIR: Nodul Bacău Nord se deschide săptămâna viitoare

Purtătorul de cuvânt al companiei, Alin Șerbănescu, a declarat că șoferii vor putea circula prin noul nod în cursul săptămânii viitoare, însă a exclus ca inaugurarea să aibă loc marți.

„Ce pot să vă garantez că săptămâna viitoare, în mod sigur, se va circula inclusiv prin acest nod rutier. O să fie în foarte scurt timp. Nu cred că va fi în ziua de marți această deschidere”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR

Nodul Bacău Nord va lega porțiunea de A7 deja deschisă traficului de sectorul aflat în continuare în construcție spre nord.

Traficul se descarcă acum prin nodul cu Vaslui

Deschiderea noului nod nu va produce însă imediat o schimbare majoră în circulație. În prezent, mașinile ies de pe autostradă la aproximativ patru kilometri mai la sud, prin nodul rutier cu Vaslui. Importanța lucrărilor executate acum va deveni mai mare odată cu finalizarea sectorului dintre Bacău și Pașcani.

CNAIR arată că intervențiile realizate în zona nodului Bacău Nord vor permite deschiderea viitorului tronson fără să mai fie necesară închiderea circulației pe varianta ocolitoare Bacău.

Lucrările au dus la o întârziere de aproximativ o săptămână a deschiderii nodului.

„Nu o să aibă un impact major pentru că deja traficul se descarcă cu patru kilometri mai în aval, adică la nod rutier cu Vaslui. Aceste lucrări care au fost făcute acum și au întârziat puțin, o săptămâna a întârziat deschiderea, vor conta în momentul în care vom deschide următorul tronson, cel de la Bacău spre Pașcani pentru că nu va mai fi nevoie să cerem închiderea circulației pe varianta ocolitoare Bacău. Deci în momentul când se va termina și următorul tronson se va deschide circulația direct”, a explicat Alin Șerbănescu.

Nod rutier Bacău

Nod rutier Bacău. Sursă foto: captură video

258 de kilometri din Autostrada Moldovei vor fi circulabili

Odată cu deschiderea nodului Bacău Nord, șoferii vor putea folosi aproximativ 258 de kilometri din cei 335 de kilometri ai Autostrăzii Moldovei până la Pașcani.

La nord de Bacău sunt încă în lucru trei loturi, cu o lungime totală de aproximativ 77 de kilometri.

Aceste sectoare trebuie să ducă autostrada mai departe spre Pașcani.

Primele două loturi spre Săbăoani ar putea fi gata anul acesta

Potrivit estimărilor autorităților, primele două sectoare aflate în construcție la nord de Bacău, care vor duce A7 până la Săbăoani, ar putea fi deschise traficului până la finalul acestui an.

Ultimul tronson, dintre Săbăoani și Pașcani, este programat pentru deschidere anul viitor.

După finalizarea acestuia, circulația pe Autostrada Moldovei va putea continua direct spre Pașcani, iar lucrările făcute acum la Bacău Nord vor permite conectarea fără întreruperea temporară a traficului pe varianta ocolitoare a municipiului.