Autostrada Bucureşti-Constanţa va continua până la Vama Veche
- Ana Bâtc ă
- 20 ianuarie 2011, 23:09
Compania de Drumuri se pregăteşte pentru construcţia unui tronson de 33 kilometri de autostradă care va lega Constanţa de Vama Veche, a declarat Liviu Costache, directorul general al companiei.
Astfel, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va organiza în acest an licitaţii pentru studii de prefezabilitate şi fezabilitate, astfel încât licitaţia pentru această porţiune de autostradă să aibă loc chiar în 2011, potrivit lui Liviu Costache, citat de Agerpres.
"Acest tronson de autostradă, care va face legătura între Constanţa şi Vama Veche, şi staţiunile din Bulgaria Varna şi Burgas, va primi finanţare europeană după ce am reuşit ca în noiembrie 2010 să fie inclusă în Coridorul IV. Practic, din acest an vom putea face licitaţia, astfel încât să putem începe, anul viitor cel mai probabil, lucrările", a precizat şeful CNADNR.
El a fost joi la Constanţa pentru a discuta cu autorităţile locale despre exproprierile şi descărcările arheologice necesare pentru finalizarea tronsonului de autostradă Cernavodă - Constanţa şi varianta de ocolire a Constanţei.
În acest context, Costache a declarat că segmentul de autostradă Cernavodă - Constanţa va fi deschis circulaţiei în vara acestui an.