Cercetătorii americani au evidenţiat faptul că bebeluşii cu care prezintă autism nu gânguresc la fel ca şi ceilalţi copii de vârsta lor. Astfel, spun specialiştii, boala poate fi depistată timpuriu, printr-un simplu test vocal.
Potrivit maxisciences.com, testul numit Lena, (Language environment analysis), poate stabili un diagnostic corect în 86% dintre cazuri. Noua modalitate de diagnosticare ar permite medicilor pediatri să îşi îndrume pacienţii în cela mai scurt timp către un specialist.
Autismul este o boală care se caracterizează prin incapacitatea de comunicare, lipsa de interes faţă de relaţiile sociale, dar şi prin obiceiuri obesesive şi mişcări repetititve.
Persoanele cu autism au, însă, capacitatea de a-şi dezvolta anumite aptitudini, iar o îngrijire cât mai precoce este benefică.