DRAMĂ ÎN RINGUL DE BOX. Antrenorul Doru Iftime a murit sub ochii campioanei sale
Cei doi se pregăteau pentru Europenele de tineret. Pe antrenor începuse să-l înţepe inima, dar a vrut să continue. "Mi-a spus, cât mai pot eu, rămâne şi el", a spus,...
Cei doi se pregăteau pentru Europenele de tineret. Pe antrenor începuse să-l înţepe inima, dar a vrut să continue. "Mi-a spus, cât mai pot eu, rămâne şi el", a spus,...
Singurul mascul de leu de la parcul zoologic din municipiul Rădăuţi a murit zilele trecute, din cauza unei pneumonii. Potrivit administratorului parcului, Angelica Olenici, leul Simba, în vârstă de 9...
15 nevăzători, cu vârste cuprinse între 14 şi 70 de ani, învaţă să "citească" presa şi să socializeze pe messenger ori skype, în cadrul unui proiect al Filialei judeţene Suceava...
De la audieri a ajuns la spital, iar astăzi s-a decis să spună tot coşmarul prin care a trecut. Bărbatul susţine că vineri dimineaţă şeful de post, Cristian Tudoruţă, nu...
Un individ din comuna suceveană Ilişeşti a fost arestat preventiv în această după-amiază, fiind acuzat că şi-a violat timp de două luni propria fetiţă, o minoră în vârstă de 8...
O femeie din comuna suceveană Moldova Suliţa a fost arestată preventiv în această după-amiază, fiind acuzată că şi-a omorât soţul, înjunghiindu-l în gât. Terifianta faptă s-a petrecut în noaptea de...
Tânărul din Rădăuţi are condamnări însumând 141 de ani de închisoare, şi încă vreo 5 ani în sentinţe care nu sunt definitive. În peste 35 de de dosare s-a dat...
Un fost angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava este acuzat că a furat mai mulţi saci cu bani de la firma de transport la care se angajase după...
De la una dintre primele Dacii ieşite pe poarta fabricii de la Mioveni şi până la celebrele maşini Dodge din filme americane, pe străduţele din cartierul Voroneţ al oraşului Gura...
Suceveanul a scăpat fără zgărieturi şi s-a apucat să facă fotografii de pe margine, în timp ce elicoptere, zeci de ambulanţe şi circa 100 de francezi veniţi în ajutor încercau...
Trei tineri din municipiul Suceava acuzaţi că au comis mai multe furturi din apartamente de la parterul blocului, intrând în plină zi pe geamurile lăsate deschise de proprietari, chiar şi...
Sătenii din comuna suceveană Stroieşti se închină la un măr care a înflorit de câteva zile în livada unui localnic. Sergiu Ganea s-a dus acum două zile să culeagă merele...
Un tânăr în vârstă de 18 ani, proaspăt conducător auto a provocat un grav accident rutier, joi seară, pe Calea Unirii, la câteva sute de metri de centrul municipiului Suceava....
Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, Petrea Dulgheru, a anunţat astăzi că nu mai puţin de 17 persoane au ajuns la spital, suspecte de trichineloză, după ce au luat parte la...
S-a trezit în miezul nopţii cu două gloanţe care i-au spart geamurile. Mircea Iremciuc are o firmă de construcţii şi nişte datorii de achitat. Îi este frică să mai stea...
Bogdan Donisan, trafi cantul de droguri, a dat examenul în Penitenciar, păzit de poliţişti. A luat 8,91 şi dă la facultate. Un tânăr în vârstă de 19 ani, arestat pentru...
Cinci ani n-a pus alcool pe limbă Ilie Nimigean, din Suceava, pentru că aşa jurase în Biserică. După ce-a trecut sorocul, s-a apucat iar de băut. Într-un acces de furie,...
Cei doi s-au înjurat apoi s-au luat la bătaie. După ce ancheta Biroului Intern a stabilit faptele, avocatul spune că nu va depune plângere. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de...
Valerian Lazăr avea 63 de ani şi i s-a făcut rău înaintea ultimei probe, desfăşurate ieri. A murit în braţele unui coleg, cel mai probabil în urma unui infarct miocardic....
La Vereşti (Suceava), hoţii rad tot ce prind. Furturile s-au înmulţit, poliţiştii nu prind pe nimeni. Chiar şi romii au fost călcaţi de hoţi, aşa că au făcut o poteră...