ROMÂNIA DE GROAZĂ: Blestem şi crimă după un jurământ la preot. Şi-a omorât vărul după dezlegarea de Dumnezeu

ROMÂNIA DE GROAZĂ: Blestem şi crimă după un jurământ la preot. Şi-a omorât vărul după dezlegarea de Dumnezeu

Cinci ani n-a pus alcool pe limbă Ilie Nimigean, din Suceava, pentru că aşa jurase în Biserică. După ce-a trecut sorocul, s-a apucat iar de băut. Într-un acces de furie, şi-a ucis verişorul, care încerca să-l convingă să-şi ducă mai departe jurământul, i-a strivit capul, i-a băgat cuţitul în burtă şi apoi i-a dat foc.

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost arestat preventiv duminică seară, fiind acuzat că şi-a omorât verişorul, după care i-a dat foc.

O scenă terifiantă

Crima s-ar fi petrecut vineri seară, iar trupul neînsufleţit al victimei, Mihai Nimigean, de 53 de ani, a fost descoperit sâmbătă, în jurul prânzului, într-o anexă a gospodăriei părinteşti din comuna suceveană Ilişeşti. "Era căzut jos, cu faţa în sus, cu o baltă mare de sânge la cap şi ars până la burtă... ars tot , hainele pe el arse. Am dat să-l ating să văd dacă e mort cu adevărat şi o crăpat hainele pe el. I-a dat foc sigur... am sunat pe urmă la 112", explică Viorel Cenuşă, săteanul care a dat peste cadavru.   Se jurase la preot că nu mai bea  Victima era din municipiul Suceava şi venise la Ilişeşti să facă curat în gospodăria părintească, unde intenţiona să facă un praznic la un an de zile de la moartea tatălui său. L-a chemat vineri după-amiază pe verişorul său drept, Ilie Nimigean, să-l ajute la curăţenie. Spre seară, s-au pus să bea una mică, iar de aici a început scandalul. Potrivit unor surse judiciare, suspectul nu a pus gura pe rachiu în ultimii cinci ani, după ce se jurase la preot. Trecuse o lună peste termenul celor cinci ani, iar Ilie Nimigean s-a apucat iar de băut. Asta i-a reproşat şi verişorul său, care la un moment dat, ar fi vrut să-l miruiască şi să-l determine să renunţe la alcool.

A dat foc la gospodărie ca să-şi şteargă urmele

Atunci, Ilie Nimigean a înnebunit de furie şi l-a luat la bătaie pe vărul său, lovindu-l cu un scaun din lemn, cu pumnii, iar într-un final înjunghiindu-l în burtă. "Din cauza băuturii. Eram în relaţii bune... nu mai ţin minte cât am băut în seara aia", a declarat suspectul, înainte de a fi încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Sătenii din Ilişeşti povestesc cum a vrut suspectul să-şi acopere faptele. "Am auzit că l-a acoperit cu ziare, cu perdea... că ar fi deschis şi butelia, să ardă casa... tot", povesteau duminică mai mulţi săteni adunaţi pe o băncuţă în faţa unui imobil. 

Ne puteți urmări și pe Google News