Paul Ciocoiu

Paul Ciocoiu

ONU le recomandă indienilor să nu mai confunde strada cu WC-ul

ONU le recomandă indienilor să nu mai confunde strada cu WC-ul

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (Unicef) au accentuat marţi nevoia urgentă pentru India, pe primul loc pe lista celor 12 ţări în care oamenii...

E oficial: Bulgaria renunţă la centrala nucleară de la Belene

E oficial: Bulgaria renunţă la centrala nucleară de la Belene

Bulgaria renunţă la proiectul de construire a unei centrale nucleare la Belene, pe malul Dunării, a anunţat astăzi ministrul-adjunct al finanţelor Vladislav Goranov, informaţia urmând să fie confirmată şi de...

OMS: Europenii, primii la consumul de alcool. Beau aproape dublu decât restul lumii

OMS: Europenii, primii la consumul de alcool. Beau aproape dublu decât restul lumii

Europenii sunt cei mai mari consumatori de alcool din lume, în condiţiile în care beau echivalentul a 12,5 litri de alcool pur pe an, sau aproape trei pahare de vin...

Viceconsulul saudit în oraşul yemenit Aden a fost răpit de militanţi islamişti

Viceconsulul saudit în oraşul yemenit Aden a fost răpit de militanţi islamişti

Poliţia din districtul yemenit Mansoura a anunţat astăzi că viceconsulul saudit în oraşul Aden a fost răpit de militanţi islamişti din fața casei sale, o amplă operaţiune fiind în derulare...

Camera inferioară a Parlamentului olandez condamnă site-ul xenofob

Camera inferioară a Parlamentului olandez condamnă site-ul xenofob

Deputaţii olandezi au adoptat ieri o moţiune care dezaprobă site-ul anti-imigraţie creat de partidul de extremă dreapta al lui Geert Wilders, informează AFP, citând un purtător de cuvânt al legislativului...

Barack Obama a căzut la proba de microfon

Barack Obama a căzut la proba de microfon

Preşedintele american a fost criticat dur de rivalii politici pentru confesiunile făcute omologului său rus şi ajunse la urechea presei fără voia sa. Republicanii au întors pe toate părţile dis­cuţia...

Diaconescu: Am discutat în Italia despre proiectul înființării unui liceu românesc la Roma

Diaconescu: Am discutat în Italia despre proiectul înființării unui liceu românesc la Roma

Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, aflat într-o vizită de două zile în Italia, a discutat astăzi, în timpul unei întâlniri cu viceprimarul Romei, Sveva Belviso, despre proiectul înființării unui liceu...

Poliţia germană poate verifica persoane doar pe baza aspectului fizic

Poliţia germană poate verifica persoane doar pe baza aspectului fizic

Justiţia germană a decis că poliţia poate proceda, pe anumite linii feroviare, la controale asupra călătorilor doar pe baza aspectului fizic al acestora, în încercarea de a stăvili valul de...

Prespusă tentativă de asasinat care l-a vizat pe preşedintele sirian, în timp ce vizita un fost fief al rebelilor

Prespusă tentativă de asasinat care l-a vizat pe preşedintele sirian, în timp ce vizita un fost fief al rebelilor

Mai multe focuri de armă au fost trase asupra grupului de persoane care l-au însoţit astăzi pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, aflat în vizită astăzi în cartierul Baba Amr din...

Fostul şef al serviciilor secrete poloneze, inculpat în dosarul închisorilor CIA

Fostul şef al serviciilor secrete poloneze, inculpat în dosarul închisorilor CIA

Fostul şef al serviciilor secrete poloneze Zbigniew Siemiatkowski a fost inculpat în cadrul unei anchete referitoare la existenţa presupusă a unor închisori secrete ale CIA în Polonia, potrivit cotidianului Gazeta...

Timofti: Practic, vorbesc limba română, dar oficial, pe cea moldovenească

Timofti: Practic, vorbesc limba română, dar oficial, pe cea moldovenească

Noul preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat că el vorbeşte de fapt limba română, dar a ținut să precizeze că denumirea oficială a acesteia, potrivit Constituţiei, este “limba...

Summitul nuclear cu două focoase

Summitul nuclear cu două focoase

Liderii mondiali reuniţi la Seul caută un răspuns comun la ambiţiile militare ale regimurilor din Iran şi Coreea de Nord. Două capitole greu de închis - Coreea de Nord şi...

Israelul şi-a suspendat relaţiile cu o agenție ONU după o anchetă legată de colonizarea din Cisiordania şi Ierusalimul de Est

Israelul şi-a suspendat relaţiile cu o agenție ONU după o anchetă legată de colonizarea din Cisiordania şi Ierusalimul de Est

Ministerul israelian de Externe şi-a anunţat astăzi decizia de a întrerupe orice contact cu Consiliul Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite, ca urmare a deciziei acestei instanţe de a demara o...

Prima înregistrare a asaltului poliției franceze asupra locuinței teroristului din Toulouse | VIDEO

Prima înregistrare a asaltului poliției franceze asupra locuinței teroristului din Toulouse | VIDEO

Cotidianul francez Le Figaro a publicat astăzi primele imagini surprinse în timpul asediului final al forțelor de rodine asupra locuinței lui Mohammed Merah, francezul de origine algeriană care a ucis...

Două treimi dintre israelieni preferă un atac asupra Iranului decât un regim islamist dotat cu arma nucleară

Două treimi dintre israelieni preferă un atac asupra Iranului decât un regim islamist dotat cu arma nucleară

Aproape două treimi dintre israelienii evrei estimează că un atac împotriva Iranului ar fi mai puţin riscant pentru statul evreu decât perspectiva înzestrării Republicii Islamice cu arma nucleară, potrivit unui...

Tallinn, prima capitală europeană în care transportul public va fi gratuit

Tallinn, prima capitală europeană în care transportul public va fi gratuit

Tallinn va deveni prima capitală europeană care va introduce gratuitatea transportului public, de la 1 ianuarie 2013, a anunţat astăzi primarul oraşului, Edgar Savisaar. Un sondaj recent a arătat că...

Dimitri Rogozin, ironic la adresa Chişinăului: nici nu am deschis gura că s-a şi făcut zarvă în coteţ

Dimitri Rogozin, ironic la adresa Chişinăului: nici nu am deschis gura că s-a şi făcut zarvă în coteţ

Vicepremierul rus Dimitri Rogozin s-a arătat ironic față de reacţia Chişinăului la recenta sa numire ca reprezentant special al Kremlinului pentru Transnistria, subliniind într-o postare pe Twitter: “Nici nu am...

Premierul danez a făcut câţiva paşi pe teritoriul nord-coreean

Premierul danez a făcut câţiva paşi pe teritoriul nord-coreean

Premierul danez Helle Thorning-Schmidt, aflată în vizită la frontiera dintre cele două Corei, a făcut câţiva paşi pe teritoriul condus de regimul comunist de la Phenian, sub privirea ostilă a...

Japonia şi Coreea de Sud, în stare de alertă înaintea testului balistic nord-coreean

Japonia şi Coreea de Sud, în stare de alertă înaintea testului balistic nord-coreean

Japonia va desfăşura rachete sol-aer Patriot în preajma capitalei Tokyo după anunţul făcut de regimul de la Phenian privind lansarea unei rachete nord-coreene prevăzute pentru luna viitoare, a anunţat luni...

Masacrul de la Toulouse: în Europa există sute de astfel de teroriști

Masacrul de la Toulouse: în Europa există sute de astfel de teroriști

În Europa există sute de astfel de “lupi singuratici” precum teroristul din Toulouse (nord-vestul Franţei), care a ucis recent, cu sânge rece, şapte persoane, printre care trei copii, a apreciat...