Fostul şef al serviciilor secrete poloneze, inculpat în dosarul închisorilor CIA
- Paul Ciocoiu
- 27 martie 2012, 15:37
Fostul şef al serviciilor secrete poloneze Zbigniew Siemiatkowski a fost inculpat în cadrul unei anchete referitoare la existenţa presupusă a unor închisori secrete ale CIA în Polonia, potrivit cotidianului Gazeta Wyborcza, preluat de AFP.
Deşi Parchetul din Cracovia, însărcinat cu conducerea anchetei care rămâne pentru moment secretă, nu a confirmat informaţia, Siemiatkowski a recunoscut pentru ziarul citat că a fost pus sub acuzare, fără a face alte precizări.
“Am refuzat să mă prezint la Parchet şi voi continua să refuz toate etapele procedurii, inclusiv în faţa tribunalului", a declarat Siemiatkowski, invocând drept motiv “securitatea de stat". În ceea ce le priveşte, autorităţile poloneze au respins întotdeauna cu fermitate afirmaţiile Consiliului Europei şi informaţiile apărute în presă potrivit cărora responsabili ai reţelei teroriste al-Qaida ar fi fost deţinuţi în Polonia de CIA.
Parchetul polonez a lansat în august 2008 o anchetă asupra presupusei existenţe a unor închisori secrete ale CIA pe teritoriul polonez. Departamentul Justiţiei de la Washington a respins în octombrie 2009 o solicitare de ajutor juridic din partea Parchetului polonez, adresată în luna martie a aceluiaşi an, considerând cazul închis.
În octombrie 2010, Parchetul polonez i-a atribuit totuşi unui deţinut de la Guantanamo, Abd al-Rahim al-Nashiri, care susţine că ar fi fost torturat într-o închisoare secretă a CIA din Polonia, statutul de victimă în această anchetă, mai scrie agenţia franceză, preluată de Agerpres.
Pe de altă parte, organizaţia neguvernamentală Amnesty International a făcut apel ieri la Uniunea Europeană să îşi reînnoiască angajamentul în vederea investigării eventualei implicări ale unor state membre în transporturi secrete ale unor suspecţi de terorism de către CIA. AI a criticat “lipsa îngrijorătoare de dorinţă de a afla adevărul" în statele membre UE.
Parlamentul European pregăteşte în prezent un raport referitor la modul în care fiecare stat în parte a respectat o rezoluţie prin care acestora li s-a cerut să efectueze anchete independente în acest sens. Textul va fi supus votului în legislativul european în septembrie.