Maria Pană

Maria Pană

Jurnalistă specializată în domeniul Justiției. A lucrat la Trustul Intact, fiind una din cele mai apreciate reporterițe de teren. Are ca pasiune viața vedetelor, de aceea veți vedea că alternează între cele două domenii cu ușurință.
Zonele Unirii și Universitate, sub asediul consumatorilor de droguri

Zonele Unirii și Universitate, sub asediul consumatorilor de droguri

De ani de zile zonele centrale ale Bucureștiului, Unirii și Universitate sunt asaltate de cei care se droghează. În aceste locații se găsesc și seringi pe stradă aruncate la întâmplare,...

Antal Lorant, un senator de milioane. Câte apartamente și terenuri are alesul

Antal Lorant, un senator de milioane. Câte apartamente și terenuri are alesul

Antal Lorant este unul dintre cei mai înstăriți parlamentari, dacă ee să judecăm după declarația lui de avere. De la imobile la bani în conturi, dar și împrumutați la persoane...

Monica Anisie, venituri de sute de mii de lei. Din ce câștigă fostul ministru bani

Monica Anisie, venituri de sute de mii de lei. Din ce câștigă fostul ministru bani

Monica Anisie este senator în Parlamentul României. De asemenea aceasta este și profesor de liceu, dar și autor de cărți. Fostul ministru mai încasează bani și din arendă. Monica Anisie...

Kieran Culkin, avere netă peste 5 milioane de dolari. Cât câștigă actorul pentru un episod din „Succesiuni”

Kieran Culkin, avere netă peste 5 milioane de dolari. Cât câștigă actorul pentru un episod din „Succesiuni”

Kieran Culkin, fratele mult mai celebrului Macaulay Culkin, sau Kevin din ”Singur Acasă”, a ajuns să câștige sute de mii de dolari pe un episod din serialul ”Succesiuni”. De altfel,...

Beizadele de miniștri din Bulgaria și un clan din România, fraudă de 45 de milioane €

Beizadele de miniștri din Bulgaria și un clan din România, fraudă de 45 de milioane €

Interlopii din Bulgaria împreună cu cei din România cu puțin ajutor venit pe filieră politică au reușit să prejudicieze statul român cu 45 de milioane de euro. Fiul unui fost...

Salam și damele, o istorie dureroasă. Legăturile cu clanurile interlope i-au adus batjocură și șantaj

Salam și damele, o istorie dureroasă. Legăturile cu clanurile interlope i-au adus batjocură și șantaj

Florin Salam nu este un necunoscut al damelor de companie, din contră. În 2017 a ieșit la iveală faptul că cerea astfel de servicii de la cei din Clanul Butoane....

Legăturile strânse între interlopi și poliție. Cum funcționază rețelele

Legăturile strânse între interlopi și poliție. Cum funcționază rețelele

Legăturile dintre interlopi și polițiști sunt de notorietate, unele dintre ele fiind devoalate chiar de oamenii legii. Unul dintre cele mai mari scandaluri a fost acela în care un șef...

Acuzații explozive: Cereale din Ucraina, vândute pe șest în România

Acuzații explozive: Cereale din Ucraina, vândute pe șest în România

Tranzitul cerealelor ucrainene prin România s-a dovedit de fapt a fi o „deversare” a acestora la noi. Existența trapelor în tirurile ucrainene este confirmată de autorități, care abia acum, când...

Gabriel Comănescu, milionar din neant. De unde a avut bani să intre în afaceri petroliere

Gabriel Comănescu, milionar din neant. De unde a avut bani să intre în afaceri petroliere

Gabriel Comănescu este unul dintre cei mai bogați români. A apărut în spațiul public în 1997 când a scos din neant bani pentru a cumpăra prima companie de foraj petrolier....

Biserica lui George Becali aproape de finalizare. Se montează ultima turlă aurită. Foto&Video

Biserica lui George Becali aproape de finalizare. Se montează ultima turlă aurită. Foto&Video

Ultima ctitorie a lui George Becali din 2020 încoace urmează să fie finalizată la începutul acestui an. Biserica se află în Zona Pipera-Voluntari și chiar în aceste zile se lucrează...

Mașinile lui Harrison Ford, lecție de istorie. Ce garaj impresionant are actorul.

Mașinile lui Harrison Ford, lecție de istorie. Ce garaj impresionant are actorul.

Harrison Ford este consacrat pentru filmele de acțiune în care a jucat, mai ales pentru Indiana Jones. Cum era de așteptat și garajul lui este unul colorat, la fel ca...

Senatoarea cu 5 apartamente la mare. Ce avere are Evdochia Aelenei

Senatoarea cu 5 apartamente la mare. Ce avere are Evdochia Aelenei

Aelenei Evdochia, este senator în Parlamentul României și pare că și-a dezvoltat un fief în județul Constanța. Aceasta a achiziționat nu mai puțin de 5 apartamente la malul mării, alături...

Florin Salam, audiat de polițiști după ce ar fi bătut o prostituată

Florin Salam, audiat de polițiști după ce ar fi bătut o prostituată

Celebrul manelist Florin Salam este acuzat că ar fi bătut o prostituată chiar în prima zi a anului. Femeia a depus deja plângere la câteva zeci de minute după ce...

Cum s-a îmbogățit Ioan Niculae. Fost cadru în Securitate, a făcut bani domeniile unde activase ca ofițer

Cum s-a îmbogățit Ioan Niculae. Fost cadru în Securitate, a făcut bani domeniile unde activase ca ofițer

Ioan Niculaie a fost unul dintre cei mai bogați români într-o perioadă. A ajuns să își construiască averea în același domeniu în care a activat ani de zile la ofițer...

Roberta Anastase și-a trecut în declarația de avere și bijuteriile primite la botez

Roberta Anastase și-a trecut în declarația de avere și bijuteriile primite la botez

Roberta Anastase a trecut din camera Deputaților la Senat în ultima legislatură. Senatoarea este o femeie înstărită cu bijuterii de zeci de mii de euro, dar și casă de vacanță...

În plină austeritate, Guvernul vrea să angajeze 33.000 de bugetari. Cheltuielile cresc

În plină austeritate, Guvernul vrea să angajeze 33.000 de bugetari. Cheltuielile cresc

Austeritatea pare să fie doar pe hârtie, cel puțin în ceea ce-I privește pe bugetari. Așa se face că deja anumite instituții au scos la concurs sute de posturi, în...

Revoltă în Poliție! Sindicaliștii cer nerespectarea ordinelor considerate ilegale

Revoltă în Poliție! Sindicaliștii cer nerespectarea ordinelor considerate ilegale

Sindicatul Europol face acuzații grave la adresa șefilor din Poliție, inclusiv la adresa ministrului de Interne. Cei din sindicat spun că polițiștilor li s-a cerut explicit să încalce legea, drept...

Afacerea „Puma”, un dosar cu iz de SIE. Comision de 40% din sumă, mai ceva ca la cămătari

Afacerea „Puma”, un dosar cu iz de SIE. Comision de 40% din sumă, mai ceva ca la cămătari

Afacerea ”Puma” a fost un alt scandal de corupție de proporții, din ani 1990. La acel moment, 12 elicoptere Puma SH au fost cumpărate cu 8,5 milioane de euro, pentru...

Colecția impresionantă de mașini a lui Keanu Reeves. Actorul se poate lăuda cu un garaj de milioane

Colecția impresionantă de mașini a lui Keanu Reeves. Actorul se poate lăuda cu un garaj de milioane

Keanu Reeves adoră viteza, dar și mașinile clasice. Așa că în garajul lui se află și mașini de colecție, dar și mașini dintre cele mai noi și performante. Keanu Reeves...

Jimbolia, o afacere cu iz de petrol, mafie italiană, servicii secrete și bani de la Bancorex

Jimbolia, o afacere cu iz de petrol, mafie italiană, servicii secrete și bani de la Bancorex

Dosarul Jimbolia sau traficarea a 1.000 de vagoane de produse petroliere în Serbia a prejudiciat statul român cu 800 de milioane de lei. Pentru acest jaf nu a răspuns nimeni,...