Kieran Culkin, avere netă peste 5 milioane de dolari. Cât câștigă actorul pentru un episod din „Succesiuni”

Kieran Culkin, avere netă peste 5 milioane de dolari. Cât câștigă actorul pentru un episod din „Succesiuni” Miliardari. Sursa foto. Pixabay

Kieran Culkin, fratele mult mai celebrului Macaulay Culkin, sau Kevin din ”Singur Acasă”, a ajuns să câștige sute de mii de dolari pe un episod din serialul ”Succesiuni”. De altfel, pentru rolul din serial a obținut și Globul de Aur.

Kieran Culkin, a trăit multă vreme în umbra fratelui său mai mare. Asta deși amândoi au debutat în același timp, în același film. Puțină lume știe că în ”Singur acasă”, Kieran a fost vărul mai mic al lui Kevin. Cert este că din acel moment artistul a apărut în tot felul de producții. Dar a declarat că le-a ales cu grijă.

Cu înălțimea de 1.67 și 59 de kilograme, era evident că rolurile sale trebuiau să îi pună în evidență calitățile actoricești. De altfel, el a declarat că și-a dorit o carieră axată pe rolurile care i-au plăcut, chiar dacă financiar nu erau foarte ofertante. Așa se face că la acest moment valoarea lui de piață este de aproximativ 5 milioane de dolari.

Totuși aceasta a crescut cu un milion de dolari față de anul trecut. Serialul ”Succesiuni” se pare că a fost propice pentru actor. Asta pentru că de exemplu în primele două sezoane a fost plătit cu 100.000 de dolari pe episod.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar acum, artistul primește nu mai puțin de 350.000 de dolari pentru fiecare episod.

Culkin, încasări de 3.5 milioane de dolari pe sezon

Asta înseamnă că încasează 3,5 milioane de dolari pe sezon. În film el îl întruchipează pe Roman Roy, fiul unui om de afaceri care încearcă să îi intre în grații tatălui său. Kieran Kyle Culkin s-a născut pe 30 septembrie 1982, în New York City.

Părinții lui sunt Patricia Brentrup și Kit Culkin. Tatăl său este un fost actor care a jucat anterior pe Broadway. Culkin are șase frați și toți au fost crescuți ca artiști. Frații săi Macaulay, Rory, Quinn și Christian sunt toți actori. Prin mama sa, el este de origine germană și norvegiană, iar prin tatăl său are ascendență irlandeză, germană, engleză, elvețiană-germană și franceză.

Părinții lui s-au despărțit în 1994, iar Culkin nu s-a mai apropiat de tatăl său de atunci. Acum el este căsătorit de mai bine de un deceniu și are doi copii.