Concert simfonic în peșteră, printre lilieci
Al 31-lea concert în peștera cu lilieci de la Românești s-a consumat duminică după-amiază, într-o atmosferă de neuitat. Cei care au urcat muntele, până al peșteră, spun că a fost,...
Al 31-lea concert în peștera cu lilieci de la Românești s-a consumat duminică după-amiază, într-o atmosferă de neuitat. Cei care au urcat muntele, până al peșteră, spun că a fost,...
Florian Mihalcea, președintele Societății ”Timișoara” consideră ridicolă decizia de clasare a Dosarului Revoluției de către Parchetul general. Florian Mihalcea a luptat la Revoluție și a fost unul din inițiatorii celebrei...
Avocatul timișorean Florin Kovacs a apărat, în cariera sa, mai multe victime ale Revoluției din decembrie 1989. Pentru acestea a obținut despăgubiri și sancționarea făptașilor. Aproape că nu i-a venit...
Președintele Asociației ”Memorialul Revoluției” din Timișoara, care a înființat singurul muzeu dedicat schimbării de regim în România, se declară revoltat și învins de sistem. Parte în dosarul Revoluției recent clasat,...
O criză de nervi fără precedent a făcut, vineri, primarul Nicolae Robu, în timpul conferinței de presă pe care o susține la partid. Edilul, care săptămâna trecută a rămas fără...
La Timișoara se inaugurează, azi, Oncogen, cel mai mare centru de terapii genetice și celulare în tratamentul cancerului din Estul Europei. Un număr de 35 de specialiști vor căuta aici...
Un traficant de cocaină sârb a fost prins cu droguri de 10.000 de euro pe care încerca să le aducă în România. El era monitorizat de oamenii legii din vestul...
Procurorii DNA au ajuns, din nou, la Primăria Timișoara, în această dimineață. Anchetatorii caută noi probe în dosarul finanţării ilegale a echipei de fotbal Politehnica Timişoara a lui Marian Iancu....
Viceprimarul PSD al Timișoarei are 71 de ani și apucători de dictator. El și-a evacuat fiica din apartamentul pe care i l-a făcut cadou de nuntă, pentru că nu i-a...
Miercuri după amiaza ungurii au început la Beba Veche să continue lucrul la gardul pe care plănuiesc să îl ridice între România și Ungaria, împotriva valului de migranți care urmează...
Sute de soldați americani și români se pregătesc de intervenție zilele acestea în vestul țării. Vin cu mașini de luptă și arme sofisticate. Americanii continuă exercițiile tactice pe teritoriul României....
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiș, Titu Bojin, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind acuzat de abuz în serviciu şi două...
Nu e chiar așa de cunoscut precum Salam, Vijelie sau Minune, însă și-a ales un nume de scenă demn să îl facă celebru: Eminescu al manenelor. Leo de Vis este...
”Cât veți mai continua să ignorați diaspora? Nu aveți capacitatea să faceți o țară ca afară, dar nici nu lăsați pe alții să vă învețe”. Acestea sunt cuvintele cu care...
Proiect inedit al unui artist timișorean. De ziua lui, acesta și-a invitat concetățenii la un concert maraton, cum nu s-a mai pomenit în România. Artistul Daniel Dorobanțu a susținut, duminică,...
Titlul de Cea mai bună actriță în rol principal la Festivalul Național de Comedie, desfășurat la Galați a fost adjudecat, la finele acestei săptămâni de actrița Claudia Ieremia, de la...
Polițiștii au descins joi dimineață și la locuința Cameliei Vela, contabila uneia din firmele clanului Novacovici din Timișoara. Aceasta este fiica lui Vasile Hurduzeu, șeful Serviciului Inspecție Fiscală de la...
Operațiune în forță a mascaților de la Servicii Speciale, joi dimineața. Alături de Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliția Timiș, împreună cu cei de la Antifraudă...
Doi agenți de la Secția 2 de Poliție din Timișoara au fost prinși în flagrant de luare de mită, marți după-amiază. Ei urmează să fi aduși la audieri la Parchetul...
Secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, urmărit penal în dosarul privind finanțarea abuzivă a echipei Poli Timișoara, instrumentat de DNA, l-a recuzat marți pe procurorul care i-a pus sechestru pe avere....