Florian Mihalcea: ”Teoria haosului de după 22 decembrie 1989 NU STĂ ÎN PICIOARE”

Florian Mihalcea: ”Teoria haosului de după 22 decembrie 1989 NU STĂ ÎN PICIOARE”

Florian Mihalcea, președintele Societății ”Timișoara” consideră ridicolă decizia de clasare a Dosarului Revoluției de către Parchetul general.

Florian Mihalcea a luptat la Revoluție și a fost unul din inițiatorii celebrei ”Proclamații de la Timișoara”.

”Este o decizie ridicolă, care se bazează pe două aspect, prescrierea faptelor și starea de haos generate de căderea regimului comunist. Prescrierea nu poate fi invocată atâta vreme cât exustă o lege în cares e vorbește clar depsre imprescribilitatea cirmelor. În ceea ce privește ”haosul”, acesta nu este o motivație juridică și legală pentru crime. Există jurnale de luptă de unde rezultă clar că cel puțin o parte din acest ”haos” a fost provocat, iar cei care l-au provocat trebuie trași la răspundere. Chiar dacă au fost și morți care s-au produs din greșeală, atâta vreme cât ai o victimă și ai și pe cel care a înfăptuit-o, nu poți să nu investighezi un astfel de aspect. Este în mod clar o mare gafă a Parchetului General, care ignoră o decizie CEDO și care ignoră suferința de 25 de ani a victimelor acelor zile. Este surprinzător cum parchetele militare tocmai în aceste zile au început să facă audieri și să dea calitatea de învinuit unor persoane într-un moment cel puțin asemeănător ( 13 – 15 iunie 1990) în ceea ce privește ”haosul” creat în mod organizat, în care, la fel ca în decembrie 1989, au fost puși cetățeni ai României, prin manipulare, unii împotriva celorlalți”, a declarat Mihalcea.