Evenimentul Zilei > Justitie > Acuzat de DNA că a girat finanțarea ilegală a lui poli Timișoara, Cojocari îl recuză pe procuror: ”nu e imparțial pentru că a avut probleme cu Primăria”
Acuzat de DNA că a girat finanțarea ilegală a lui poli Timișoara, Cojocari îl recuză pe procuror: ”nu e imparțial pentru că a avut probleme cu Primăria”

Acuzat de DNA că a girat finanțarea ilegală a lui poli Timișoara, Cojocari îl recuză pe procuror: ”nu e imparțial pentru că a avut probleme cu Primăria”

Secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, urmărit penal în dosarul privind finanțarea abuzivă a echipei Poli Timișoara, instrumentat de DNA, l-a recuzat marți pe procurorul care i-a pus sechestru pe avere. Cojocari susține că acesta nu e imparțial și că îl hărțuiește deoarece îi poartă pica în legătură cu o problemă personală pe care a avut-o cu Primăria, în urmă cu cinci, respectiv patru ani.

Un procuror de la DNA Timişoara a început, luna trecută, urmărirea penală faţă de fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu, faţă de secretarul  primăriei Ioan Cojocari şi faţă de un consilier juridic al instituţiei, alături de șfosta șefă a Drecției Comunicare și de șefa Direcției Econbomice, pentru abuz în serviciu, în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara. Li se impută un ”Contract de asociere” între municipalitate și echipa de fotbal patronată la momentul respectiv de Marian Iancu, în baza căruia era alocată, pe o perioadă de trei ani, suma de 9.000.000 lei anual, ”pentru sprijinirea echipei de fotbal Politehnica Ştiinţa Timişoara”. Pentru recuperarea prejudiciului, la cererea procurorului de caz, s-a dispus sechestru asupra unui imobil aparţinând lui Ciuhandu şi asupra conturilor bancare ale lui Cojocari.

Potrivit procurorilor anticorupţie, acordarea unor sume de bani în mod abuziv şi contrar prevederilor legale, în perioada 2008-2011 din bugetul local al municipiului Timişoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către S.C. Politehnica Timişoara, nu a servit intereselor comunităţii, "ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul" echipei de fotbal, finanţarea fiind astfel ilegală.

Cojocari susține că procurorul de caz acționează incorect

Cojocari susține că urmărirea penală și măsura sechestrului pus pe conturile sale e ilegală. ”Eu nu am semnat acel contract de asociere, așa cum susține procurorul”, arată secretarul municipalității. Conform documentelor puse la dispoziția EVZ de cătres ecretarul primăriei Timișoara, contractual de asociere între POlitehnica Știința 1921 Timișoara și munciipalitate e semnat de edilul Ciuhandu, de șefa Direcției Economice, Smaranda haracicu, de șefa Direcției de Comunicare , Violeta Mihalache, cu avizul juridic al Deliei Dumitru.

În recuzarea înaintată instanței marți de către avocatul secretarului primăriei Timișoara, Cojocari îl acuză pe procurorul DNA Ciprian Dorobanțu că nu este imparțial în instrumentarea dosarului finanțării echipei Poli, deoarece a avut în trecut un conflict cu municipalitatea. Înaltul funcționar public cere înlocuirea lui dorobanțu din dosar.

”Am depus o cerere de recuzare împotriva procurorului Ciprian Dorobanțu, întrucât am considerat că starea de imparțialitate a acestuia este afectată pe considerentul că a avut, în anul 2010 și apoi în 2011, mai multe discuții cu instituția unde lucrez pentru că nu i s-au eliberat două autorizații de construire (n.r. una pentru casă și alta pentru alimentarea cu energie electrică) așa cum a solicitat. În legătură cu eliberarea autorizației de energie electrică, în 2011, procurorul a amenințat instituția noastră că, dacă în termen de 48 de ore nu i se eliberează această autorizație, va sesiza instituțiile abilitate pentru constatarea încălcărilor legislației și stabilirea persoanelor vinovate de aceste încălcări”, ne-a declarat Ioan Cojocari, secretarul primăriei Timișoara.