Evenimentul Zilei > Actualitate > Aura Vasile s-a răzgândit. „Rămân în PSD!”
Aura Vasile s-a răzgândit. „Rămân în PSD!”

Aura Vasile s-a răzgândit. „Rămân în PSD!”

Supărată pe Ioan Oltean, care în calitate de preşedinte de şedinţă, a anunţat în această dimineaţă, în plenul Camerei Deputaţilor, că Aura Vasile a trecut la UNPR, deputata PSD a trimis, din spital, o adresă conducerii Camerei Deputaţilor prin care anunţă că rămâne în PSD.

"Dacă eram în deplinătatea forţelor şi nu eram cu perfuzia la mână probabil veneam eu în Cameră şi spuneam ce aveam de spus. Motiv pentru care am transmis o altă hârtie la grup, la Duşa (n.r. liderul deputaţilor PSD), prin care spun că revin asupra primei decizii şi rămân în grupul PSD. (…) Am rugat conducerea Camerei să nu fie citită hârtia, pentru că Regulamentul spune că eu trebuie să spun de la microfon acest lucru, m-am supărat şi am trimis o altă hârtie la grup prin care anunţ că rămân în PSD", a declarat, Aura Vasile pentru Agerpres.  

Ea a precizat că se simte mai bine, după ce ieri a suferit un puseu de tensiune.

Vicepreşedintele Camerei, Ioan Oltean, i-a informat azi dimineaţă pe deputaţi că Aura Vasile a depus o cerere în atenţia conducerii forului legislativ în care anunţă că va activa în cadrul grupului parlamentar progresist.
Roberta Anastase: "M-a sunat să-mi spună să încercăm amânarea în plen"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a confirmat că a fost sunată aseară şi rugată de Aura Vasile să amâne citirea în plen a adresei sale privind trecerea la UNPR.
"M-a sunat şi am încurajat-o să-mi trimită un document scris", a adăugat Anastase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a infirmat că Aura Vasile ar fi anunţat-o că doreşte să revină asupra deciziei de plecare din PSD.

"A spus să încercăm să amânăm citirea în plen. Astăzi nu am condus eu, a condus domnul Oltean şi a îndeplinit procedura. Nici nu putea altfel, ar fi fost un abuz. Domnul Oltean ar fi greşit dacă nu citea acel lucru. De fapt, solicitarea doamnei Aura Vasile mai degrabă în sensul ăsta mergea şi în niciun caz în sensul politic. Adică dânsa, cel puţin din ce mi-a spus, nu intenţiona să renunţe la calitatea de membru UNPR", a mai declarat Roberta Anastase.

Rugată să confirme dacă în aceste condiţii Aura Vasile face parte din grupul progresist, preşedintele Camerei a completat: "Categoric, am înţeles că are şi o adeziune". </preşedintele>
CITIŢI ŞI:

  • Încă o lovitură pentru Ponta: Deputatul Aura Vasile trece la UNPR! Vanghelie, pentru EVZ: "Aura nu pleacă nicăieri. Ascultaţi ce vă spun"
  • Vanghelie: Aura Vasile a ajuns la spital după demisia din PSD
  • Vanghelie foloseşte demisia Aurei Vasile pentru a-l decredibiliza pe Ponta în ochii PSD-iştilor
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News