În ziua premierei telenovelelor "Iubire şi onoare" şi "Narcisa sălbatică", telespectatorii au preferat să urmărească filmul "Medalionul", de la Pro TV.
Războiul pentru public al celor mai noi telenovele a fost câştigat de un film cu Jackie Chan. Astfel, conform datelor de audienţă oferite de GfK, telenovela "Narcisa sălbatică" (Antena 1) a înregistrat, în intervalul orar 20.30-21.30, un rating mediu de 5,4%, all urban (648.000 de telespectatori); "Iubire şi onoare" (Acasă TV) a adunat 4,5% rating (540.000 de telespectatori); în vreme ce filmul "Medalionul", cu Jackie Chan, difuzat de Pro TV, a avut un rating de 6,4% (733.000 telespectatori), a observat analistul media Petrişor Obae.
Altfel spus, când doi se ceartă (Antena 1 şi Acasă TV), al treilea câştigă (Pro TV).
Antena 1: "«Narcisa sălbatică » i-a cucerit pe telespectatori"
Cele două posturi care s-au luptat în telenovele, luni seară, interpretează diferit situaţia.
"Încă de la premieră, «Narcisa sălbatică» i-a cucerit pe telespectatori prin faptul că este un basm al zilelor noastre în care oricine se poate regăsi. Protagoniştii, Alina Puscaş şi Gabriel Duţu, întreaga distribuţie, scenariul coordonat de Gabriel Corado, cât şi pasiunea întregii echi pe de profesionişti care au acceptat provocarea proiectului sunt elemente ce au condus către cifrele de audienţă mari", ne-a declarat producătorul Giuliano Doman.
Acasă TV: pe targetul nostru am fost mai buni
Conducerea postului Acasă TV nu pare dezamăgită de audienţa producţiei "Iubire şi onoare", fiind convinsă că telenovela a ajuns la publicul căruia i se adresează şi explică cauzele care au dus la aceste cifre.
"Pe targetul căruia noi ne adresam (femei cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani din mediul urban) performanţele obţinute de «Iubire şi onoare» au fost mai mari decât cele ale telenovelei «Narcisa sălbatică ». Media pe care a înregistrat-o Antena 1 în intervalul de difuzare a telenovelei sale, 20.01-21.59, a fost de 5 puncte de rating, cu un vârf de rating de 7,4 puncte, în timp ce media obţinută de telenovela «Iubire şi onoare», în intervalul de difuzare 20.30-21.39, pe acelaşi target, a fost de 5,3 puncte de rating, cu un vârf de 7,9 puncte de rating. Noi nu am făcut niciun compromis chiar dacă programarea lor a fost făcută pe ultimul moment şi calculată în funcţie de ora noastră de difuzare. Chiar dacă Antena 1 nu a pus publicitate în intervalul 20.00-21.20, noi nu am scos calupurile de publicitate, deşi se ştie că acest fapt duce la scăderea mediei. Am ales să mergem pe o programare profesionistă. Acasă se adresează şi publicului tânăr, pe care l-am captivat cu povestea noastră, lucru care reiese din media înregistrată de telenovelă în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 4-34 de ani. Oricum, Antena 1 are alt target, ne aşteptam la aceste cifre, suntem încrezători în valorile telenovelei «Iubire şi onoare» şi nu avem emoţii pe mai departe", a spus Vanessa Cernea, director executiv Acasă TV.