Atenție, hackerii golesc conturile! SRI a lansat un avertisment serios

Atenție, hackerii golesc conturile! SRI a lansat un avertisment serios

În doar patru zile, polițiștii clujeni au fost solicitați să apeleze la serviciile de securitate bancară pentru a opri două transferuri neautorizate de sume de bani, din conturile unor societăți comerciale, în conturile unor hacker.

Ultimul atac a avut loc chiar în cursul zilei de marți, când polițiștii de la Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj au oprit transferul sumei de 11.700 de euro. Conform IPJ Cluj, ca urmare a activității desfășurate de polițiști și departamentul antifraudă din cadrul instituției financiare, s-a reușit blocarea unui transfer neautorizat de circa 11.700 de euro.

”Au fost efectuate verificări în urma sesizării din partea reprezentantului unei asociații non guvernamentale, non profit, cu privire la faptul că, la data de 27 mai a.c., acesta a observat că din contul bancar al asociației, a fost efectuată o operațiune bancară, prin care s-a transferat suma de 11.700 de euro într-un alt cont bancar. Din cercetări a reieșit faptul că reprezentantul asociației s-ar fi conectat pe o pagină web falsă, aparent a instituției financiare la care a fost deschis contul bancar al asociației, unde au fost introduse datele asociației, fiind astfel accesate în mod fraudulos pentru efectuarea transferului bancar”, spun polițiștii.

Acum patru zile, un alt atac informatic, care a avut loc tot a unei firme din Cluj Napoca a fost oprit în ultima clipă. Polițiștii spun că hackerii au fost la un pas să fure 74.000 de euro. În urma verificărilor desfășurate de polițiști a fost sistată tranzacția unei sumei de aproximativ 74,000 de euro, într-un cont bancar fals.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform oamenilor legii, cercetările au fost demarate la data de 21 mai a.c., în urma unei sesizări din partea reprezentantului unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, despre faptul că pe adresa de e-mail a operatorului economic au fost primite mai multe notificări, solicitându-se achitarea unor facturi fiscale restante, în valoare de 73.950,30 euro. Facturile ar fi reprezentat contravaloarea unor produse achiziționate de către operatorul economic din Cluj-Napoca de la o societate comercială din Franța. Între cele două societăți comerciale există o colaborare de peste 15 ani.

La finalul lunii aprilie Serviciul Român de Informații a emis două alerte în legătură cu o grupare de hackeri care acționează pe teritoriul României. Modul de lucru al acestei grupări este de a trimite victimelor un mail, care conține un fișier zip, care este de fapt un virus troian. ”Odată instalat, Qbot verifică existența unui anti-virus, își asigură persistența în sistem și utilizează certificate de securitate valide pentru a evita detecția.

Ulterior, troianul extrage parolele și date financiare de pe dispozitivul infectat. De asemenea, Qbot are capabilități prin care pot fi infectate și alte dispozitive dintr-o rețea cu un dispozitiv deja compromis”, se mai arată în avertismentul SRI.