Atentate în India

Atentate în India

Cel puţin 56 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 300 au fost rănite astăzi, în urma unor explozii violente în oraşul Guwhati, capitala statului indian Assam.

Majoritatea exploziilor s-au produs în pieţe foarte aglomerate, iar bilanţul morţilor ar putea fi chiar mai mare, a anunţat poliţia locală, citată de The Times.

Statul Assam are, de zeci de ani, probleme cu insurgenţii separatişti. În luna septembrie, conflictele dintre indigeni şi musulmani s-au soldat cu 47 de victime.

Zeci de grupuri separatiste activează în nord-estul Indiei, la graniţa cu China, Bangladesh, Bhutan şi Myanmar.