Perfecţionarea în japcă şi hoţie se poate face la orice vârstă. Updatarea la prădăciune şi pungăşie durează până la moarte (sau puşcărie).
Sigur, desluşirea tainelor acestei meserii începe din copilărie, cu primele băgări ale mâinii în buzunarele oricui. Însă de-a lungul vieţii, în pofida tuturor stagiilor de specializare, sistematizare şi modernizare, nu orice pârlit de şuţ poate ajunge la arta desăvârşită a furtului. Prin card, offshore sau chiar suprema poziţie. Fotoliul de ministru.
Hoţia e ca un diamant. Nu ajunge să strălucească decât în momentul în care l-ai trecut prin toate procedeele tehnologice de şlefuire. Şi nici atunci nu e de ajuns. Fiindcă – aidoma unui Făt-Frumos cu mustaţă călare pe un cal alb, fără mustaţă – trebuie să apară în ecuaţie şi norocul. Chior. Care să te ardă cu văpaia puterii lui de a-ţi schimba destinul.
Cum ar fi, spre exemplu, unuia ca ţie, maistru cu categoria a şasea, deodată, la ieşirea din atelierul de tâlhărie, să ţi se ofere şansa unică în viaţă. Cum ar fi? Adică, să te remarce Liviu Dragnea, acolo, în prag şi să te oprească punându-ţi mâna pe cap, ca un dumnezeu (în alte situaţii, mai târziu, în pat, depinde… dar nu mai insistăm, fiindcă nu toată lumea posedă această fervoare sau îndeletnicire, în plus, e o chestiune foarte intimă, ce ţine de Olimp!).
Aşadar, nimeni altcineva, decât el. Din înaltul statuii lui înspăimântătoare, să te trezeşti că aruncă spre tine un firicel subţire de privire, ca un lănţic de salivă care să ţi se înfăşoare în jurul gâtului. Şi, cu vocea lui precum un tunet îngrozitor, să rostogolească acea dulcică întrebare: „Ce zici, te bagi?...”. Iar tu, cu beregata în declin, să gâjâi abia auzit, dar fără nicio ezitare: „Mai e vorbă? E o onoare să fiu ministru!”.
De-abia mai târziu, fireşte, vor apărea şi detaliile. În ce cont se depun ofrandele şi dijmele, câte jertfe pe an, pe lună sau pe săptămână eşti dator să faci (unele servituţi sunt necesare chiar zilnic!), în ce parte a lumii se aranjează offshore-urile, care sunt parolele, dacă acţiunea se face cu mască sau fără mască şi, nu în cele din urmă, dacă, după caz, rămâne acelaşi domnuliviu sau mai nou, Liviuţu ori, şi mai simplu, „iubi”!
N-aş fi atacat acest subiect astăzi, dacă n-aş fi fost copleşit de vibrante emoţii, realizând că travaliul facerii (acestui guvern) trebuie să fi fost cumplit. Vă daţi seama că, de nu ştiu câte zile, nimeni nu mai doarme în PSD, că revelionul lor în Seychelles s-a dus…de suflet, că telefoanele s-au înroşit mai abitir ca obrajii celor două virgine din partid, că numărul propunerilor şi cedărilor indecente a crescut geometric în această perioadă (de aceea, m-am întrebat, de pildă, cine-i face masaje lui Dragnea, în condiţiile acestui stres teribil!). Dar, de departe, lucrul cel mai grav care m-a marcat a fost că în atelierul de tâlhărie nu mai e nimeni.
Toţi sunt pe teren. Amuşinează…
Recomandările noastre
