Astăzi este Ziua Mondială a Turismului. Ce spune ministrul dezvoltării şi turismului, Elena Udrea
- Ana Bâtc ă
- 27 septembrie 2011, 10:00
România sărbătoreşte astăzi, alături de celelalte ţări membre ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Ziua Mondială a Turismului. Tema din acest an a evenimentului este "Turismul - liant între culturi", spune Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, într-un mesaj transmis cu ocazia acestei zile.
"Ziua Mondială a Turismului ne permite să evidenţiem câteva modalităţi prin care cultura poate contribui la dezvoltarea turismului. De aceea, invit toate comunităţile din România să-şi redescopere tradiţiile, să le transmită tinerilor şi să le pună în valoare, dar şi să încurajeze manifestările culturale clasice sau moderne", a declarat Elena Udrea, precizând că ministerului pe care îl conduce va sprijini aceste iniţiative.
Potrivit acesteia, evenimentul de astăzi are un dublu rol: de a readuce în atenţia comunităţii internaţionale valorile sociale, culturale, politice şi economice ale turismului şi de a aniversa adoptarea, în 1970, a statutului OMT.
Tema "Turismul - liant între culturi" este de mare actualitate pentru turismul românesc, unul dintre produsele turistice pe care se axează promovarea României fiind tocmai circuitele culturale, spune ministrul turismului.
Diplomaţii, în vizită prin ţară
"În afară de valenţele sale economice tot mai evidente, turismul, ca domeniu care se bazează pe contactul între oameni, creează cadrul pentru dialogul intercultural. Turiştii sunt motivaţi, în mare parte, tocmai de dorinţa de a cunoaşte personal modalităţi concrete de manifestare a diverselor culturi. Ca urmare, specificul local, de la tradiţii străvechi la gastronomie sau stiluri arhitecturale, poate aduce beneficii importante comunităţilor care înţeleg să le conserve şi să le promoveze", adaugă aceasta.
Potrivit oficialului, zilele trecute, la invitaţia MDRT, mai mulţi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti au făcut o excursie în zona Dobrogei şi a Deltei Dunării. "Felul în care aceste locuri găzduiesc moştenitori ai unor culturi atât de diverse, care îşi au rădăcinile în diferite colţuri ale lumii, oferă vizitatorilor oportunitatea de a înţelege mai bine România prin prisma locuitorilor şi a bogatului său patrimoniu cultural", spune ea. Iar săptămâna trecută, România a găzduit Congresul Mondial al Federaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Jurnaliştilor de Turism, o ocazie de promovare a culturii româneşti în publicaţii internaţionale de profil.
Nu în ultimul rând, s-a încheiat de curând una dintre cele mai importante manifestări ale României, Festivalul Internaţional "George Enescu" sprijinit de MDRT.