Asociația MozaiQ LGBT are o problemă cu declaraţiile jurnalistului Cozmin Gușă

Asociația MozaiQ LGBT are o problemă cu declaraţiile jurnalistului Cozmin Gușă

În comunicatul intitulat „NU discriminării la alegerile locale”, Asociația MozaiQ LGBT, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender) din România este alarmată de recentele declarații ale jurnalistului Cozmin Gușă în spațiul public.

Şi anume că „persoanele cu orientare homo sau bisexuală nu ar fi corespunzătoare în posturi de conducere politico-administrativă în România”, declarații acordate cotidianului Libertatea joi 6 august.

Ce i se reproşează lui Cosmin Guşă

„Prin declarațiile sale, domnul Gușă discriminează împotriva persoanelor LGBT din România pentru că opiniile exprimate au ca țintă o întreagă categorie de cetățeni, clasificate pe baza orientării lor sexuale. Practic ce ne spune Cozmin Gușă este că persoanele LGBT ar fi cetățeni de rang inferior, incapabile a deține funcții publice și de responsabilitate.

Amintim că atât jurisprudența din România, a CNCD, cât și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și legislația anti-discriminare în vigoare arată în mai multe rânduri că libertatea de exprimare nu este un principiu absolut în condițiile în care demonizează un grup întreg de oameni. De asemenea, subliniem calitatea de persoană publică a domnului Gușă, fapt cu atât mai agravant al unor astfel de declarații din partea unui formator de opinie”.

Un derapaj periculos

Ne puteți urmări și pe Google News