Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită Consiliului Local Municipal Constanța și primarului Decebal Făgădău creșterea finanțării educației, în contextul discuțiilor privind adoptarea bugetului local pe anul 2018. În cursul săptămânii AEC a transmis către administrația locală solicitările punctuale ale elevilor, exprimându-și speranța că aleșii locali vor da dovadă de responsabilitate și interes pentru viitorul comunității, luându-le în considerare. În ultimul timp, la Constanța, au fost mai multe cazuri de violență în școli, culminând cu un incident de la Școala gimnazială nr. 28, unde trei femei au intrat în incintă și au agresat un elev care le bătea copiii.

“Cauza principală a acestor incidente este refuzul constant al autorităților locale de a asigura paza unităților de învățământ, încălcând flagrant Legii siguranței în școli obliga Consiliul Local să aloce bani în vederea creșterii siguranței acestora și ale Legii nr. 333/2003, care obligă autoritățile locale să asigure paza instituțiilor subordonate, deci inclusiv a unităților școlare. AEC solicită public primarului Constanței și consilierilor locali să prevadă credite bugetare în acest sens, astfel încât elevilor municipiului Constanța să nu le mai fie pusă în pericol integritatea fizică atunci când sunt prezenți la cursuri”, potrivit conducerii elevilor constănțeni.

AEC susține că argumentul principal al primarului Constanței pentru refuzul asigurării pazei a fost lipsa fondurilor. “În condițiile actuale, ale unui excedent bugetar de 300 de milioane de lei, nu considerăm acest argument decât o teză falsă, lipsită de substanță, sub paravanul căreia administrația locală dorește să se exonereze de obligațiile ce îi revin”, a declarat Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța. Totodată, reprezentanții elevilor constănțeni solicită autorităților locale creșterea fondului de burse prevăzut pentru anul 2018. Dacă anul trecut, în urma demersurilor AEC, suma alocată a crescut de la 4 la 8 milioane de lei, pentru anul în curs, elevii solicită un fond de burse de 14,5 milioane de lei.

 

Te-ar putea interesa și: