Arnold Schwarzenegger vrea ajutorul Chinei pentru a construi o cale ferată de mare viteză

Arnold Schwarzenegger vrea ajutorul Chinei pentru a construi o cale ferată de mare viteză

California a primit 2,25 de miliarde de dolari de la Guvernul federal, pentru a construi o linie de cale ferată de mare viteză, iar guvernatorul Arnold Schwarzenegger speră că va atrage în proiect şi companii chinezeşti.

Linia de cale ferată va lega metropolele Los Angeles şi San Francisco. În total, administraţia condusă de fostă vedetă de la Hollywood va beneficia de fonduri în valoare de 8 miliarde de dolari. Acestea au fost alocate ca parte din programul de redresare a economiei, care se cifrează la peste 800 de miliarde de dolari, derulat de Casa Albă.

''Ne dorim ca societăţi din China să ne construiască linia de cale ferată de mare viteză, ca aceste companii să participe la licitaţiile pe care le vom organiza'', a declarat Arnold Schwarzenegger la o adunare a oamenilor de afaceri americani, care a avut loc la Shanghai.

De asemenea, Arnold Schwarzenegger a mai spus că va căuta în China şi surse de finanţare pentru proiect, în condiţiile în care finanlizarea acestuia va necesita implicarea financiară a autorităţilor locale şi federale, precum şi parteneriate public-private, notează CNN.

Guvernatorul Californiei a întreprins o călătorie în China, Japonia şi Coreea de Sud, pentru a căuta parteneri dornici să se implice în construcţia căii ferate.

Ne puteți urmări și pe Google News