In corturi carpite si sub copertine sprijinite pe crengi de copac, dormind pe covoare si paturi murdare si cautand mila nemtilor, aproape 400 de cersetori romani au supravietuit in ultimele sase luni intr-o tabara insalubra, incropita in cartierul Poll al orasului german Koln.
„Insolita colonie” a cersetorilor a fost „intemeiata” intr-un loc bine ascuns de padurea din imediata vecinatate a autostrazii A4. „Comunitatea” se imparte in doua „cartiere”, unul terestru, „fortificat” cu munti de mizerie si fecale, iar altul subteran, pitit in hrubele sapate de cersetori intr-un dig din apropierea liniilor de cale ferata din sudul orasului. Cersetorii locuiesc acolo, asemenea unor „oameni ai pesterilor”.
Dar la acest sfarsit de saptamana, „oamenii pesterilor” au disparut cu totul, de parca i-ar fi inghitit pamantul. In urmatoarele zile, fortele de ordine orasenesti vor elimina tabara cersetorilor, iar romanii vor fi trimisi inapoi in tara. Autoritatile germane le dau cersetorilor bilete de avion spre Romania si alimente pentru drum.
Soarta cersetorilor a starnit dispute politice
Autoritatile locale din Koln au inceput, inca de la sfarsitul saptamanii trecute, demersurile pentru expulzarea cersetorilor romani aflati pe strazile orasului. Desi cersitul nu contravine legislatiei germane privind ordinea publica, romanilor li se reproseaza „exercitarea cersitului ca pe o meserie”.
In plus, autoritatile „banuiesc” ca in spatele celor 400 de cersetori romani din Koln se afla, de fapt, o retea criminala. „Si consulul Romaniei e de parere ca cersetorii sunt o parte a unei retele organizate, chiar daca nu avem decat indicii cu privire la existenta acesteia”, spune Simone Winkelhog, de la Biroul de Presa al Primariei Koln.
Desi masura autoritatilor germane are consimtamantul consulului general al Romaniei, Florin Vodita, ea nu este agreata de toate formatiunile politice reprezentate in consiliul orasenesc si nici de toata presa locala.
Problema cersetorilor romani a activat fortele de extrema dreapta din oras. „Solutionarea urgenta” a „problemei cersetorilor” a fost solicitata deja, cu cateva luni in urma, in consiliul orasenesc de factiunea de extrema dreapta „pro Koln”, dar a fost ignorata de celelalte partide.
Unii reprezentanti politici privesc si acum cu scepticism modul in care orasul vrea sa combata cersetoria, ei optand pentru ajutorarea romanilor afectati. „Trebuie sa le oferim locuri provizorii de cazare pana la gasirea unei solutii definitive”, spune Ulrich Breite, reprezentantul factiunii liberal-democrate (FDP).
Romanii „exploateaza lucrativ” trotuarele
Decizia de expulzare a celor 400 de romani, care au aparut pe strazile metropolei germane in ultimele cateva luni si care traiesc in conditii mizere, a fost luata ca urmare a unei sesizari a „Autoritatii locale de Ordine Publica”.
Desi exista banuiala ca in cazul celor 400 de cersetori e vorba despre o retea organizata, lor li se reproseaza in primul rand incalcarea legii care prevede „exploatarea lucrativa” a strazilor si trotuarelor. Aceste spatii pot fi folosite in acest sens doar cu o aprobare speciala, pe care, evident, cersetorii nu o detin.
Intrucat nu exista „dovezi ca este intr-adevar vorba despre un caz de criminalitate organizata”, potrivit cotidianului „Kolner Anzeiger”, consiliul local nu a reusit sa ia o decizie clara in privinta cersetorilor romani decat dupa vizita de saptamana trecuta a consulului general Vodita.
„Atmosfera in consiliu s-a schimbat brusc”, relata presa dupa vizita consulului, iar orasul a decis pedepsirea romanilor chiar daca seful „Autoritatii de Ordine Publica”, Robert Kilp, spune ca „in spatele acestor cersetori trebuie sa existe oameni care ii dirijeaza”.
„Despre o solutie definitiva nu se poate vorbi inca. Consiliul orasenesc va colabora cu consulatul general al Romaniei pentru a negocia o solutie pe termen lung, fiind vorba totodata si de o problema umanitara”, afirma Winkelhog.
TRAFIC DE CALICI
Exploatati de mafia cersitului pentru 4 euro/zi Politia vorbeste si despre „oamenii din umbra” care coordoneaza activitatea cersetorilor. „Acestia ii aduc pe romani in Germania, cu promisiunea ca le ofera locuri de munca”, spune un politist, citat de cotidianul „Expres”.
Ajunsi in Germania, romanii sunt obligati sa cerseasca, iar „oamenii din umbra” le furnizeaza bucati de carton cu inscriptii de genul: „Copilul meu are leucemie. Va rog, ajutati-ma”. Traficantii de cersetori iau toti banii, lasandu-le cersetorilor un „salariu” de numai 4 euro pe zi.