Arhiepiscopul Tomisului, cercetat de Parchetul General

Arhiepiscopul Tomisului, cercetat de Parchetul General

Dosarul în care Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie este cercetat penal pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual va fi trimis Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Adina Florea, instituţia a cerut Arhiepiscopiei Tomisului să comunice dacă IPS Teodosie face sau nu parte din înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Române, pentru că, în cazul în care acesta face parte, cercetarea cazului intră în competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Şi părintele Cosmin Brăescu va fi cercetat, pentru complicitate la luare de mită şi fals intelectual, tot de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este cercetat penal pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, după ce Parchetul Tribunalului Constanţa s-a autosesizat în urma articolului apărut, marţi, într-un cotidian central. 

Ne puteți urmări și pe Google News