Greşelile de arbitraj, care generează atâtea polemici în Liga I, nu lipsesc nici de la turneele finale. Din pricina "fluieraşilor", Tunisia a avut emoţii mari în a obţine toate cele trei puncte în partida disputată luni seară, la Libreville (Gabon), cu Maroc, în Grupa C a Cupei Africii pe Naţiuni la fotbal.

Fără "cavaleri" străini

Având în lot fotbalişti precum Badr El Kaddouri (Celtic Glasgow), Mehdi Benatia (Udinese), Houssine Kharja (Fiorentina), Mbark Boussoufa (Anji Mahacikala) sau Marouane Chamakh (Arsenal Londra) şi pe banca tehnică un selecţioner cu nume, belgianul Eric Gerets, marocanii plecau ca favoriţi în această confruntare.

Tunisienii au lovit însă decisiv pe contraatac, punctând prin Korki (34) şi Msakni (76). Arbitrii au făcut însă ca echipa antrenată de Sami Trabelsi să trăiască periculos finalul de meci. Cu patru minute înainte de expirarea timpului regulamentar, "Leii din Atlas" au redus din diferenţă prin căpitanul Kharja, la o fază în care Kantari, cel care a oferit pasa decisivă, se afla într-un ofsaid de doi metri ofsaid. Deşi poziţia afară din joc în care se situa jucătorul marocan a fost evidentă pentru toată lumea, tuşierul n-a ridicat steagul, iar "centralul" sud-african Daniel Benett a validat golul ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. "Băgaţi" în joc de arbitri, marocanii au trecut pe lângă egalare în final.

Toţi "fluieraşii" care oficiază la ediţia din acest an a Cupei Africii pe Naţiuni provin de pe "continentul negru", organizatorii preferând să nu apeleze la niciun "stranier". Printre cei aleşi să împartă dreptatea la această competiţie se regăsesc şi "cavaleri" din Mauritius, Madagascar, Burundi, Seychelles sau Rwanda, ţări fără o mare tradiţie în fotbal.

În celălalt meci din Grupa B, Gabon a învins cu 2-0 Niger. În etapa viitoare, programată pe 27 ianuarie, Maroc va juca cu Gabon, iar Niger – cu Tunisia.


GREŞEALĂ. Arbitrul Daniel Benett (în galben) a validat un gol din ofsaid

FOTO: REUTERS

FAZE HAIOASE

Portarii, sarea şi piperul competiţiei

Cupa Africii pe Naţiuni este o competiţie celebră pentru fazele amuzante pe care le oferă unii dintre portarii echipelor. Una dintre acestea s-a petrecut la meciul Zambia – Senegal 2-1, din Grupa A, disputat sâmbătă. În finalul primei reprize, Zambianul Mweene (27 de ani) a fugit disperat să prindă o minge, ca să evite un corner pentru adversari. A reuşit să agaţe balonul, dar n-a văzut că ieşise din careul de 16 metri. Norocul lui a fost că lovitura liberă pe care le-a făcut-o cadou celor din Senegal a rămas fără rezultat.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/TerHEqJc-fY?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

La ediţia din 2010, Rafael Kapango, portarul naţionalei din Mozambic, a fost cât pe ce să-şi rupă gâtul, plonjând direct în cap după ce sărise să prindă o minge.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/fFTRmbsmlSI?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>