Aproape 80% dintre lucrătorii din domeniul sanitar din UE sunt femei
- Cristi Dorombach
- 9 martie 2021, 06:46
Femeile sunt majoritare în prima linie împotriva Covid-19 în Uniunea Europeană (UE), reprezentând 78% din totalul personalului medical, potrivit datelor publicate luni de Eurostat.
Femeile sunt majoritare în prima linie împotriva Covid-19 în Uniunea Europeană (UE), reprezentând 78% din totalul personalului medical, potrivit datelor publicate luni de Eurostat. La sfârșitul celui de-al treilea trimestru al anului 2020, Letonia era țara cu cele mai multe femei angajate în sectorul sanitar, urmată de Letonia și Lituania, care reprezentau aproximativ 90% din total. La coadă erau Grecia, Cipru și Italia, cu cifre apropiate de 60%. La rândul său, Spania a înregistrat date similare cu media Uniunii Europene cu privire la numărul de femei angajate în sectorul sanitar. În UE în ansamblu, ocupațiile din domeniul sanitar au reprezentat 12% pentru femei, cifră care crește cu peste 25% în unele regiuni ale Europei. La fel, Eurostat subliniază că 14,3 milioane de persoane lucrau în profesii din domeniul sanitar în UE, ceea ce reprezintă mai mult de 7% dintre persoanele angajate.
În sectorul sanitar, cifrele pe locuri de muncă au fost: medici (1,8 milioane), asistente medicale, moașe și posturi asociate acestora (4,4 milioane, din care 2,7 milioane sunt asociate), lucrători în îngrijirea personală (3, 9 milioane), alți profesioniști din domeniul sanitar și asociați (4,1 milioane). Mai mult, în majoritatea statelor membre ale UE pentru care sunt disponibile date, numărul lucrătorilor din domeniul sanitar cu vârste cuprinse între 35 și 49 de ani a fost mai mare decât cel al lucrătorilor cu vârsta peste 50 de ani, mai mulți fiind în România (47%), urmată de Ungaria și Republica Cehă (ambele cu 43%).
Traducere: Rador