Să zicem că facem tabula rasa şi încercăm s-o luăm, mâine, curaţi ca lacrima, de la zero.
Să rămânem fără noii politruci? Fără comisii şi agenţii, fără reapepeseuri, fără ceneiuri, fără anticorupţie şi integritate? Să dăm la o parte toţi buldogii şi toate pupezele, plus orătăniile de la curtea regală, plus fauna strânsă în teritoriu pe feudele baronilor? Să renunţăm din solidaritate la luisvuitoane, la rogerdubuisuri, la beemveuri şi ofșoruri? Să mai tăiem din clientelă, din băieţii lu’ tata, din gineri, cumnaţi şi prieteni din copilărie, din descurcăreţi, şmecheri, protejaţi, din soacre cu abilităţi de biznis descoperite la senectute, din căţelandri, asociaţi, nepoţi sau simpli contemporani? Să mergem mai departe fără borduri, fără asfaltări, fără salubrizare? Fără privatizări, fără “laptele, cornul şi mărul”, fără firmele de pază, fără calculatoare supraevaluate şi energii subevaluate? Vreţi să scăpăm de şefii mici, de intermediari, de consiliile de administrație şi direcţiile de protocol, de vicepreşedinţi, secretare, atârnători şi şoferi? De cășuneni, umbrăreşti, chirieci? De contractele cu statul? Să rămânem fără vechii stăpâni? Fără tătuci, fără oamenii providenţiali, fără emanaţi, fără revoluţionari, fără floarea securistă a slujitorilor Domnului? Fără segegeuri, fără sepepeuri, fără generali, fără tehnocraţi şi specialişti? Să lăsăm corabia în furtuna asta nenorocită, riscând să n-o mai găsim niciodată? Să ștergem cu buretele reţelele, sutele de kilometri de dosare, casetele video, înregistrările? Şi cum rămâne cu ai voştri, cu beneseurile şi ceneselereurile, cu sindicaliştii, cu drepturile, cu democraţia, cu statul social, cu munca? Bun, să zicem că facem tabula rasa şi încercăm să o luăm, mâine, curaţi ca lacrima, de la zero. Cu cine? Faceţi un calcul simplu: patru milioane în pecere, câteva sute de mii pe statele de plată ale securităţii, familiile lor, sursele lor, complicităţile lor. Pe şleau? Ăia care au ciupit până în 1989, de unde s-a putut, când s-a putut, cât s-a putut. Generaţia socialismului ştiinţific, tăcuţii marilor oraşe de beton, personajele vocale în propria sufragerie, martorii paralizaţi de frică ai revoluţiei, cobaii tranziţiei, micii descurcăreţi şi marii perdanţi. Totul e la dosar. Tineretul? Generaţia nouă? Şcoliţii occidentului, globalizaţii? Cine – ăia care fac naveta în Spania şi Italia să-şi vadă, de două ori pe an, părinţii? Cine – noile beizadele care plimbă sute de mii de euro pe Radu Beller, zburdând savant printre milogii transformaţi în proprietari de parcări şi agenţi de circulaţie? Cine – ginerii norocoşi și orientați, paraşutaţi la ospăţul public de tata socru? Ebele fruntaşe pe secţia de votare? Tinerele penale transformate în mămici ca să evite vizitele la Parchet? Floarea procurorilor politici, noile vlăstare ale justiţiei-tonomat? Juniorii cu mentalităţi de dinozauri şi apucături de cavernă? Îi dăm şi pe ăştia la o parte? Tăiem de pe listă şi adeneul, singura instituţie care funcţionează cu motoarele turate la maxim aici? Ardem legăturile sangvine, pornim cruciada împotriva ereziilor clientelare, punem punct nepotismului, ne batem joc de viitorul copiilor noştri? “Prostii! Ne salvează opoziţia, oengeurile, gardienii interesului public, jurnaliştii”. Pe dracu’! Cine? Ăia care vor să ne ridicăm noi ca să se aşeze ei? Mătuşa Tamara? Nepoata Noricăi? Micii sinecurişti, disperaţi să ia cu şapte mâini şi să dea cu una? Care gardieni? De-ne-a-ul? Tribunalele? Procurorii care n-au fost în stare să clarifice nici măcar minciuna din iarna în care s-a transformat totul şi nu s-a schimbat nimic? Ziarele şi televiziunile care se urcă, ciclic, cu goarnele pe baricade, chemând oștenii la lupta cea mare? Şi dacă mai aflaţi câte ceva, din timp în timp, se schimbă ceva? Nu vedeţi că, fără noi, România este, de fapt, o minoritate?
Acest text a prins formă mergând pe urmele unui eseu maiestuos scris de Dan C. Mihăilescu în 1993 - “360 de grade est de Apelul către lichele”. Îi mulțumesc criticului literar pentru rezervorul de inspirație pe care mi l-a oferit.
Recomandările noastre
