Antonescu: ”Băsescu trebuie suspendat”

Antonescu: ”Băsescu trebuie suspendat”

Crin Antonescu susţine suspendarea lui Traian Băsescu, propusă, astăzi, de social-democratul Victor Ponta. Liderul liberalilor a răspuns şi afirmaţiilor lui Traian Băsescu de aseară, din emisiunea ”Nașul” de la B1 TV, potrivit cărora Antonescu i-ar fi cerut preşedintelui un loc pe listele Alianței DA, la alegerile din 2004. ”Traian Băsescu este un mincinos”, a fost replica liberalului.

”Promulgarea unei legi adoptate vădit prin furt este un motiv suficient pentru suspendarea lui Traian Băsescu”, a spus astăzi Antonescu, care l-a acuzat la rândul său pe șeful statului că ”se asociază la furtul, la infracţiunea, pe care a făcut-o Roberta Anastase pe 15 septembrie în camera Deputaţilor”. Liberalul a răspuns și acuzaţiilor lui Traian Băsescu de aseară, când preşedintele declara că, în 2004, liderul PNL de acum a fost pus pe listele Alianţei DA la parlamentare, în urma insistenţelor lui Theodor Stolojan. ”Traian Băsescu este un mincinos, este un om care trăieşte politic din șantaj, şi-a consturit cariera pe slăbiciunile, vulnerabilităţile și muştelor de pe căciulile altora. Poate îi merge cu Ponta, cu Patriciu, cu Voiculescu. Cu mine nu-i merge. Noi doi nu am avut nicio discuţie, cu atât mai puţin o înțelegere”, a arătat Antonescu. "Băsescu face ţara de râs" El a mai spus că din 2000 până în 2007 nu s-a întâlnit niciodată în particular cu actualul şef al statului. ”Toată lumea ştie că în 2004 am candidat pe liste comune. Alianţa nu îl avea şef pe Traian Băsescu. Alianţa era condusă de doi președinţi, cel al PNL şi cel al PD. Listele au fost stabilite în fiecare partid, iar Băsescu nu a fost întrebat în vreun fel în ce priveşte listele PNL”, a completat liberalul.   Antonescu a spus că şeful statului nu păcătuieşte atât prin atacurile lansate la adresa opozanţilor politici, cât prin faptul că "face ţara de râs". "Pentru că ambasadorii văd un președinte de stat care se coboară în felul acesta. Şi pentru mine, ca român, este o ruşine să am ca președinte un om de teapa lui Traian Băsescu", a afirmat liderul liberalilor într-o conferinţă de presă.  

Ne puteți urmări și pe Google News