ANM, avertisment meteo. Urmează o perioadă de foc. Când trece arșița?

ANM, avertisment meteo. Urmează o perioadă de foc. Când trece arșița?

Urmează o perioadă în care canicula persistă în sudul şi vestul ţării. Spre seară, apar și ploile, destul de consistente în zonele de deal şi munte.

Arşiţa persistă sâmbătă, iar stresul termic se menţine ridicat în zonele de câmpie, pe unde se vor atinge 35 de grade. La apropierea serii, vor fi ceva înnorări şi averse, dar pe suprafeţe restrânse, la deal, la munte şi în ţinuturile vestice.

Şi duminică avem temperaturi ridicate şi o amiază călduroasă aproape peste tot. Va domina atmosferă cu soare; însă după prânz mai apar ceva nori de ploaie în zonele înalte, prin vest şi prin nord-vest.

În Bucureşti căldura va persista câteva zile bune. Astăzi avem cer senin, un pic de vânt şi multă zăpuşeala la orele amiezii. Şi mâine o să fie foarte cald. Norii apar sporadic; vântul devine mai insistent, iar indicele temperatura-umeazeala depăşeşte din nou pragul critic, de 80 de unităţi. Luni: aceleaşi condiţii meteo: soare, puţini nori şi căldură înăbuşitoare în miezul zilei. Nici marţi nu sunt schimbări: rămânem cu vremea călduroasă, mai sunt ceva adieri de vânt, iar maximă ajunge tot pe la 34 de grade, la umbră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vremea se menţine caldă şi în zonele de munte. Mâine prindem vreme bună până târziu după prânz. Apoi se-aduna norii şi vor aduce averse mai serioase, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Şi luni mai vin ceva ploi, dar pe zone restrânse. În ansamblu avem vreme bună şi temperaturi agreabile. Vremea frumoasă continuă şi marţi, deşi mai pe seara s-ar putea apăra câţiva nori de ploaie, în unele masive.

La malul mării o să fie foarte cald. Mâine prindem încă o zi frumoasă, cu vânt intens şi căldura greu de suportat după prânz.Luni se înseninează complet, maximele se opresc pe la 30 de grade, dar stresul termic se menţine ridicat. Ziua de marţi ne-aduce soare, vreme caldă şi un vânt destul de insistent. În toată această perioadă, apa mării va avea în jur de 24 de grade, scrie Stirileprotv.